Încă un român care a găsit cheia supravieţuirii peste hotare altfel decât prin muncă cinstită a fost capturat de poliţiştii gălăţeni. Tânărul, de 25 de ani, este din Rediu şi până nu demult s-a aflat în Italia, stat pe al cărui teritoriu nu a fost prea cuminte. A intrat în vizorul autorităţilor ca suspect al mai multor fapte de furt, numai că a reuşit să plece şi să revină în ţară înainte ca poliţia să pună în aplicare mandatul de arestare emis pe numele său. Mandatul s-a transformat într-unul internaţional, care l-a făcut pe gălăţean urmărit general. Tânărul a fost depistat pe raza comunei de domiciliu de către poliţiştii din sat, care l-au predat Biroului Urmăriri. El urmează să fie prezentat Curţii de Apel Galaţi, pentru emiterea unui mandat de arestare provizoriu şi, ulterior, extrădat în Ialia, unde va fi cercetat şi condamnat.
Hoţ în Italia, refugiat la Galaţi Scris de Mariana Constandache

