În căutarea dorului pierdut

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Tudor Gheorghe va cânta la Chişinau: În data de 27 martie, maestrul Tudor Gheorghe va susţine la Chişinău un concert, în premieră, la Filarmonica Naţională „Serghei Lunchevici", ora 19:00.

Concertul intitulat „În căutarea dorului” este dedicat celei de-a 92 aniversări de la Unirea Basarabiei cu România şi face parte dintro suită de evenimente organizate cu această ocazie de Institutul Cultural Român împreună cu Uniunea Scriitorilor din Moldova.

* Cursuri în aer liber la Torino: Din 21 martie până pe 20 iunie, timp de zece duminici, în Piaţa Republicii din Torino va avea loc cea de-a cincea ediţie a cursului în aer liber de limbi străine: engleză, chineză, arabă şi româna.

Cursul este gratuit şi este deschis pentru toţi solicitanţii. Lecţiile se ţin de la 10.30 - 12.00 în fiecare duminică (cu excepţia duminicii Paştelui), de către 25 de voluntari de la Universitatea de Studii şi de la CPT Parini, precum şi de către vorbitori nativi în respectivele limbi.

* „Ipostazele Iubirii”, la ICR Londra: Institutul Cultural Român din Londra organizează vineri, 19 martie, în intervalul orar 18:00-20:00, la sediul său, o dezbatere intitulată „Ipostazele Iubirii”, cu privire la diversele atitudini culturale faţă de romantism şi dragoste. Evenimentul este organizat cu sprijinul Societăţii "Românca".

* Marinel Ştefănescu, balerin şi pictor la Milano: Consulatul General al României din Milano îi invită pe români să vină joi, 25 martie, la sediul consulatului, la ora 18.15, la deschiderea expoziţiei „Paşi de autor” a maestrului Marinel Ştefănescu, personalitate marcantă a diasporei româneşti din Italia.

Cunoscut ca una din stelele baletului românesc, Marinel Ştefănescu a fost prim balerin al Operei Române, parcurgând după plecarea din ţară, o cariera impresionantă pe cele mai mari scene ale lumii. În anii `70 se stabileşte în Italia.

Din anul 1998, Marinel Ştefănescu a dat viaţă şi unei impresionante producţii de tablouri expunând în Italia, România, Canada s.a. Criticii de artă au consemnat extraordinarul talent al artistului român.

Din 1999, unul din tablourile sale se află expus în colecţia Vaticanului, fiind un cadou dăruit Papei Ioan Paul al II-lea.

* Dumitru Ţepeneag în Turcia: În cadrul proiectului „Punţi culturale: literatura europeană merge în Turcia, literatura turcă merge în Europa”, condus de Institutul Goethe - Istanbul şi la care ICR Dimitrie Cantemir din Istanbul este partener, cunoscutul scriitor Dumitru Ţepeneag, figură reprezentativă a exilului românesc, are întâlniri cu cititorii turci din Izmir.

pnl3
Citit 687 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.