* Gloanţe şi trofee cu ziariştii „Vieţii libere”, în Poligonul Poliţiei Galaţi * Ovidiu Amălinei – la un pas de medalia de aur * Sensibila Angela Ribinciuc – prima la fete şi locul al treilea în concursul general * Eu – jenantă *
Să ne înţelegem – ne-am distrat cum de mult nu ni s-a mai întâmplat.
La iniţiativa lui Florin Olaru, şeful International Police Association Galaţi şi găzduiţi de a noastră Cristina Tatulici, purtător de cuvânt a tot ce înseamnă Poliţie Judeţeană, ziariştii urbei – cam 40 - au luat cu asalt sâmbătă dimineaţă poligonul instituţiei care apără drepturile gălăţenilor.
Pe scurt, „Viaţa liberă” s-a umplut de premii. Şi ce, credeţi că asta e neapărat de bine? Citiţi cele ce urmează, eu tot mai cred că am luat Oscarul, vorba Avatarului.
Angela - campioana
Revenirea Angelei a ţinut capul de afiş al zilei. „Te-ai întors?”, au întrebat mimând fericirea câţiva dintre combatanţi. „Doar cât este copilul în pauză”, a punctat ferm cea mai proaspătă mămică a redacţiei, şefa departamentului Cultură-Învăţământ.
Angela a tras, a luat 38 de puncte, a ciuruit toate prezenţele feminine cu pretenţii absurde la vreun titlu, şi a fugit acasă, la Ana, să-i dea puştoaicei cea mai nouă jucărie – o medalie de bronz, cupa urmând să locuiască împreună cu celelalte opt trofee, în vitrina campioanei.
Ovidiu Wayne sau John Amălinei
Ovidiu? Amălinei este o poezie. La cum vorbeşte, te-ai aştepta să se aşeze şi să termine de scris, din memorie, cu ţigara înfiptă după ureche, Amintirile din Copilăria de la Piatra.
Vă aşteptaţi însă la candoare când omul se trezeşte cu arma în mână? „Pistolul meu nu a fost calibrat”, s-a plâns ca o căprioară John Wayne de Galaţi, după ce a devastat 47 de puncte.
Câştigătorul ia totul
Să-i dăm Cezarului ce este al lui Gioni, de la Antena 1 Galaţi-Brăila.
După ce ne-am întrebat vreo 30 de inşi, câţi eram în poligon, cum naiba îl cheamă cu adevărat pe Gioni, ca să scriem corect în reportaj, ne-am dat seama că prea puţin contează – dacă se supără, ne găseşte şi ne face computerul ciur.
51 de puncte din 60 posibile? Eu îi sfătuiesc pe şefii lui să menţină bunele relaţii cu individul…
Ta-nam!
Şi acum, pe bune. Concurenţa cea mai aprigă, concursul cel mai sălbatic, duşmănia cea mai acerbă şi îngrămădeala cea mai mare a fost pentru departajarea fraierului suprem, al antitalentului înnăscut, al omului care mai degrabă şi-ar împuşca aproapele decât inamicul.
Neîndemânarea mea în a ţine arma a născut fani, inclusiv printre mascaţii care ne supravegheau.
Altfel cum s-ar putea explica faptul că oamenii îşi verificau de zor vestele antiglonţ, iar câţiva dintre ei îşi anunţaseră nevestele, cu glasul gâtuit, să ţină minte că le-au iubit?!
Strigătele de „Nu îndrepta arma spre om!”, „Ţinteşte doar în faţă!” sau „N-am nimic!!!” sunt cele care mi-au însoţit execuţiile. Evident, au fost doar răutăţi, nimeni neputând totuşi să dea de urma celor 12 cartuşe risipite de-aiurea.
Evident că mi-au murit lăudătorii
Mi-am zdrobit concurenţa, care, miraculos, la cea de-a doua rundă de trageri, de departajare - eram prea mulţi care făcuserăm zero puncte şi nu poţi să apreciezi oficial atâtea valori! - mai avea puţin şi îi întrecea pe profesionişti.
Dar nu şi eu! Am rămas constantă ca poluarea Combinatului şi mai nepricepută ca o antenă de bloc.
Am biruit stresul şi presiunea, şi am înşfăcat Cupa Ruşinică. Iar ei să zică mersi – până una-alta, au plecat toţi în viaţă, da?
…curios, doar am fost şi eu pe acolo.
