S-a dublat numărul infectărilor față de ziua precedentă

S-a dublat numărul infectărilor față de ziua precedentă
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Direcția de Sănătate Publică (DSP) Galaţi a primit, miercuri, 35 rezultate pozitive în urma testărilor , mai multe, pentru depistarea coronavirusului. Astfel, numărul total al gălățenilor infectați cu Sars-Cov-2 a ajuns la 3.663.

Numărul infectărilor este de două ori mare față de cel de marți, când au fost raportate doar 17 îmbolnăviri. Din nefericire, în ultimele 24 de ore au fost raportat încă un deces printre cei infectaţi cu Covid-19. Astfel, numărul pacienților care și-au pierdut viața după ce s-au infectat cu coronavirus a ajuns la 168.

Numărul celor internați în secția de Terapie Intensivă de la Spitalul Județean a scăzut față de raportarea de marți. Astfel, în secția de Terapie Intensivă sunt internate șapte persoane, cu una mai puțin față de raportarea de marți, fiind vorba despre pacienți infectați cu coronavirus care au forme grave şi au nevoie de suport respirator.

De asemenea, miercuri, în urma retestărilor, nouă gălățeni au fost reconfirmați cu infecție Sars-Cov-2.

De cealaltă parte, numărul celor declarați vindecați a crescut în ultimele 24 de ore cu 45, ajungând astfel la 3.207.

Direcția de Sănătate Publică a reluat, după intrarea în vigoare a Legii Carantinei, monitorizarea persoanelor care trebuie să stea în izolare și în carantină. Astfel, conform datelor oficiale, 1.453 de gălățeni au fost obligați să stea, timp de 14 zile, în izolare la domiciliu. Alți 2.070 de gălățeni au fost în carantină, tot pentru 14 zile. Conform datelor DSP, numărul gălățenilor aflați în izolare a crescut miercuri cu două persoane,  astfel că în izolare la domiciliu sunt în prezent 93 de persoane. A crescut, în ultimele 24 de ore, și numărul celor aflați în carantină. Așadar, numărul gălățenilor care mai sunt în carantină este de 420, cu 20 mai mult față de raportarea de marți.

De asemenea, datele oficiale arată că, de la începutul pandemiei și până în prezent, la nivelul județului Galați, au fost efectuate 33.364 de teste pentru depistarea coronavirusului, cu 432 mai mult față de raportarea de marți. Trebuie precizat că aceste teste nu au fost făcute doar pentru cazurile noi, ci au fost retestați și gălățenii deja declarați vindecați, cei care urmează să fie declarați vindecați, dar și cei reconfirmați cu virusul Covid-19.

Record de infectări, în ultimele 24 de ore

Grupul de Comunicare Strategică anunţă că, până pe 16 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 107.011 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. Datele referitoare la persoanele declarate vindecate nu au fost transmise de autorități, acestea nefiind disponibile din cauza unor modificări tehnice efectuate la aplicația de centralizare a datelor.

Față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.713 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2.

În urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 714 persoane au fost reconfirmate. Până acum, 4.285 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 15-16 septembrie, au fost înregistrate 49 de decese (33 bărbați și 16 femei). Dintre acestea, trei decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, patru decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 16 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 15 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 11 decese la categoria de peste 80 de ani. Toate cele 49 de decese înregistrate au fost ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 6.854. Dintre acestea, 471 sunt internate în secțiile de terapie intensivă. 

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.136.544 de teste. Dintre acestea, 25.991 au fost efectuate în ultimele 24 de ore.

Pe teritoriul României, 11.164 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.782 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 37.206 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată sunt opt persoane.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele 24 de ore, 435 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 59.601 lei, și au constatat o infracțiune de zădărnicirea combaterii bolilor.

Citit 1917 ori Ultima modificare Miercuri, 16 Septembrie 2020 18:44

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.