Google maps arată situația Covid-19

Google maps arată situația Covid-19
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Google a implementat săptămâna aceasta o funcţie care arată situaţia virusului COVID-19 în zonele geografice din întreaga lume. Informaţiile sunt disponibile pentru toate cele 220 de ţări în care funcţionează Google Maps.

Funcţia realizează o medie de şapte zile a cazurilor noi de COVID la 100.000 de persoane, în funcţie de zona hărţii pe care o priveşti. Aceasta indică şi dacă numărul de cazuri este în creştere sau în scădere. În funcţie de culoarea care apare pe hartă, poţi să distingi cu uşurinţă densitatea noilor cazuri. Zonele cu cele mai puţine cazuri sunt marcate cu alb, iar cele cu un număr ridicat cu roşu.

„Layerul de COVID-19 în zona de maps a fost lansat global pe data de 23 septembrie şi în acest moment se face deja roll-out la nivel global, aşteptăm ca în câteva zile să fie disponibil şi pe piaţa din România. Aplicaţia este accesibilă atât pentru utilizatorii de Android cât şi cei de IOS, iar atunci când aceasta va fi disponibilă şi în România va apărea o alertă în aplicaţia de maps care se numeşte COVID-19 şi care permite utilizatorului să folosească acest layer”, spune Eisabeta Moraru, country manager Google România.

Citit 2567 ori Ultima modificare Duminică, 27 Septembrie 2020 22:50

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.