Accident grav, soldat cu opt victime. O autocisternă, una dintre cele trei vehicule implicate

Accident grav, soldat cu opt victime. O autocisternă, una dintre cele trei vehicule implicate
Foto: ISU Galați
Evaluaţi acest articol
(13 voturi)

Un eveniment rutier soldat cu mulți răniți și cu pagube materiale importante a avut loc marți dimineață, din cauza unui vehicul cu probleme la sistemul de iluminare. Șoferul acestuia, un bărbat de 80 de ani, s-a numărat printre cei duși la spital, deși inițial nu s-a declarat rănit în coliziunea în care au fost antrenate alte două vehicule. Polițiștii fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă. 

Impactul, care a antrenat trei vehicule a avut loc marți dimineață, pe DJ 251, între Matca și Valea Mărului. Coliziunea ar fi avut loc, așa cum aveau să constate polițiștii, din cauză că un tractor care avea atașată o cisternă staționase neregulamentar pe carosabil, cu luminile stinse, ar șoferul unui VW Caddy, în care se aflau cinci persoane, nu l-ar fi observat. ”Din primele verificări, a reieșit că șoferul unui unui autoturism, care circula pe drumul menționat, nu ar fi observat autovehiculul din faţa sa, un tractor cu remorcă, având defecțiuni la sistemul de iluminare, și ar fi intrat în impact cu acesta. În urma ciocnirii, autoturismul a fost proiectat pe sensul opus de mers, unde a lovit o autoutilitară care circula regulamentar”, precizează cms. șef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galați.

În urma impactului, cele cinci persoane din VW Caddy au fost rănite, la fel ca și alți doi ocupanți al autoutilitarei Iveco, celălalt vehicul antrenat în impact. La spital a vrut să meargă și șoferul tractorului cu cisternă, un bărbat de 80 de ani, deși inițial a declarat că nu a pățit nimic în urma coliziunii. Răniții au vârste cuprinse între 20 și 80 de ani și, spun cei care au intervenit pentru salvarea lor, respectiv echipajele SMURD, SAJ și pompierii de la Tecuci, prezentau leziuni destul de grave. ”Cei trei bărbați și cinci femei au suferit contuzii toracice și de membre inferioare, dar sunt stabili hemodinamic. Șoferul în vârstă de 42 ani al unuia dintre autoturismele implicate este grav rănit, din cauza unei fracturi de bazin”, explică reprezentanții ISU Galați. Polițiștii au început o anchetă pentru a stabili circumstanţele în care a avut loc evenimentul. În cauză a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Citit 6957 ori Ultima modificare Miercuri, 07 Octombrie 2020 10:28

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.