Pandemia a afectat încasările Poliției Locale

Pandemia a afectat încasările Poliției Locale
Rezultate sub cele de anul trecut
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Peste 16.000 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 6 milioane de lei au aplicat polițiștii locali de la nivelul municipiului Galați, în primele nouă luni ale anului 2020. Șefii instituției recunosc că rezultatele sunt previzibile, dar sub cele înregistrate în anii trecuți, punând trendul descedent al activității pe seama situației speciale create de pandemie și efectele ei.

Cele mai multe activități traduse și prin constatarea celor mai multe abateri soldate cu aplicarea de amenzi au fost pe linie de Ordine Publică. 10.883 sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 4 milioane de lei reprezintă, în cifre, implicarea agenților de la cele cinci secții de poliție locală în menținerea ordinii publice în oraș. Amenzile aplicate scandalagiilor sau celor care au tulburat în orice fel liniștea și siguranța publică reprezintă cele mai semnificative rezultate ale lucrătorilor instituției, urmate fiind de cele aplicate celor care au batjocorit domeniul public ori care au încălcat normele de siguranță rutieră. Polițiștii locali de la Ordine Publică au constatat în flagrant un număr de 71 de fapte cu caracter penal.

"Polițiștii locali specializați au efectuat multe activități solicitate de Primăria Galați, direcțiile de specialitate, dar și de alte instituții cu care cooperăm. Rezultatele înregistrate în această perioadă au fost cele previzionate, în scădere față de aceeași perioadă a anului trecut, însă corespunzătoare situației contravenționale și infracționale constatată la nivel municipal", a declarat Petrică Hahui, directorul general al Poliției Locale Galați.

În strânsă conexiune cu ordinea publică, o parte a sancțiunilor aplicate în intervalul de referință au revenit Serviciului de Intervenţie Rapidă şi Transport Valori. "Mascații" de la Locală au aplicat 420 de amenzi, în valoare de 240.000 de lei, și au constatat 48 de infracțiuni.

Citit 1563 ori Ultima modificare Vineri, 20 Noiembrie 2020 00:42

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.