Prohibiţia – uite-o, nu-i, ba e!

Prohibiţia – uite-o, nu-i, ba e!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Nici la Dunăre nu se poate pescui de pe 15 aprilie *

Ca în fiecare an, ordinul guvernanţilor privind prohibiţia la pescuit stârneşte comentarii, animozităţi etc.

Nici nu-i greu ca în lumea pescarilor să apară tot felul de atitudini, din moment ce  ordinul nu apare când trebuie sau dacă apare, cum a fost cazul în acest an, stârneşte ambiguităţi fiind conceput de aşa manieră încât, cel puţin unele prevederi, lasă loc de interpretări.

În zona noastră, pescarii sportivi, cititori de „Viaţa liberă” din moment ce ni se adresează frecvent, au înţeles, de pildă, că de la data de 15 aprilie pot pescui la Dunăre, ceea ce, aşa cum am aflat, documentându-ne nu numai cu ordinul privind prohibiţia în faţă, nu este adevărat.

E adevărat, nu sună bine pentru urechile pescarilor, dar noi nu vrem decât ca aceştia să fie bine informaţi, aşa că nu ne înjuraţi, că nu noi suntem de vină!

Pescarii gălăţeni care au înţeles că, în conformitate cu prevederile art.3 din Ordinul nr.8 din data de 15 ianuarie, privind prohibiţia în 2010, au voie să pescuiască în Dunăre de la 15 aprilie au înţeles greşit.

Textul articolului 3 se referă la declararea zonelor de refacere biologică sau de protecţie a resursei acvatice vii (peşte).

Zona de refacere care ne interesează pe noi gălăţenii este aceea cuprinsă între Mila maritimă 52/57 şi Mm 64/80.

În conţinutul art.4 al aceluiaşi ordin se explică ce activităţi, pe lângă pescuit, mai sunt  interzise în astfel de zone de refacere: „lucrări care împiedică migrarea, reproducerea sau pun în pericol existenţa resurselor acvatice vii cum ar fi îngustarea cursului apei, tăierea şi recoltarea plantelor, extragerea de nămol, nisip şi pietriş, colectarea gheţii; lucrări în zona malurilor, precum şi tăierea arborilor şi arbuştilor de pe mal”.

Iată ce ne precizează, în sensul problemei pe care o supunem atenţiei dr. ing. Vladimir Talpeş, directorul Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Galaţi:

„Textul art.3 din Ordinul nr.8/15 ianuarie 2010 face referire la perioadele de refacere pentru zonele cu acest statut de care s-a amintit; de la 1-15 aprilie şi de la 1 octombrie la 30 noiembrie”.

„De la data de 15 aprilie, de exemplu, nu mai sunt interzise celelalte activităţi cum ar fi tăierea şi recoltarea plantelor, extragerea de nămol, nisip şi pietriş etc”.

„Pescuitul însă e interzis conform art.1 din acelaşi ordin, care face referire la prohibiţia generală, adică aceea care se va sfârşi la data de 3 iunie”.

Iar dacă tot vorbim de prohibiţie, la Prut, aceasta se instituie până la data de 9 iulie inclusiv.

Aşadar, stimaţi pescari dacă n-aţi înţeles că nu e voie încă să pescuieşti la Dunăre, asta e şi din vina textului oarecum tulbure al faimosului ordin semnat de miniştrii „lui peşte prăjit”, adică de Radu Mircea Berceanu, ministrul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi de Elena Gabriela Udrea, ministrul  Mediului.

Citit 2321 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.