Iubire de mamă sau obsesie?

Iubire de mamă sau obsesie?
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Anul trecut, Niculina D. venea la redacţie să-şi reclame băiatul că o bate. Că trăieşte cu o fată ciudată, în casa mamei lui, şi că îşi batjocoreşte singurul părinte care a avut grijă de el, şi care l-a întreţinut la facultate.

Astfel, Niculina ne cerea, la sfârşitul lui 2009, cu lacrimi în ochi, să o scăpăm de băiatul ei, pe care îl credea bântuit de demoni sexuali.

Drame contemporane

Ancheta de anul trecut ne-a demonstrat că adevărul era altul: Poliţia ştia de reclamaţiile mamei, dar ştia şi că băiatul acesteia, major, locuia în apartamentul fetei iubite. Că el şi familia fetei erau de fapt victimele insistenţelor mamei, mereu nemulţumită de acţiunile fiului.

Contactat la rândul său, Gabriel recunoştea: nu ştia ce vroia mama lui de la el, dar el nu mai vroia decât să fie lăsat în pace.

Anul acesta, Niculina a revenit la redacţie: fiul ei a plecat, nu mai vrea să ştie de ea şi îl vrea înapoi, bănuind de această dată că i s-au făcut farmece.

L-a reclamat din nou la Poliţie şi nu ştie de ce băiatul nu se mai întoarce.

„El vrea doar sex în grup”

Iată ce povesteşte Niculina: „Sunt pensionară din Combinat, unde am lucrat 32 de ani. Am crescut un copil singură, până la 32 de ani, şi nu am dorit să-mi refac viaţa, ca să fie fericit el, dar am greşit”.

„Copilul meu, Gabriel, a terminat o facultate cu ajutorul meu. Gabriel a cunoscut multe fete, dar s-a oprit la Nicoleta, o fată care nu se poate angaja din motive de sănătate”.

„El a dorit să o aducă acasă, dar eu nu sunt de acord. Am spaţiu, dar nu lucrează niciunul şi au un comportament urât faţă de mine şi vin cu mai multe persoane în casă pentru a se distra”.

„Gabriel are un comportament ciudat, a plecat de acasă în septembrie 2009, a devenit violent cu mine, el vrea doar sex în grup”.

„Are farmece”

„Acum Gabriel locuieşte în Micro 17, dar pe toate scările apar cuvinte urâte pe pereţii, iar el dă vina pe mine”, spune Niculina.

„Eu sunt informată de la femeia de serviciu, pe care o plătesc să-mi spună ce se petrece acolo. Gabriel nu m-a sunat deloc în 7 luni, nu vrea să ştie de mine”.

„Este complet schimbat, eu sunt sigură că are farmece, nu poate să vină în locuinţa unde l-am crescut eu. Nu poate vorbi cu mine, am primit un mesaj: ˝nu te recunosc de mamă, nu vreau să ştiu de tine nici dacă mor˝”.

„Sunt 9 persoane în locuinţa unde trăieşte de pe o zi pe alta cu Nicoleta. Eu, ca mamă, mă gândesc ce mănâncă, cu ce se îmbracă, bani nu are, nici îmbrăcăminte nu are, părinţii fetei de ce îşi bat joc de el?”.

„Nicoleta are nevoie de serviciu şi îl întreţine pe copilul meu pentru ca să facă sex, toţi vecinii susţin acest fapt. În locuinţa respectivă intră şi ies persoane dubioase, cu maşini, dar Poliţia a spus că e linişte”.

„De ce oare?”

„Acum două zile, Gabriel a fost văzut în apropierea casei unde locuiesc eu. Vecinii au spus că era murdar şi se uita spre casă. A stat mult pe gânduri, el nu ştie ce e cu el, avea faţa întristată”.

„De ce copilul meu a ajuns aşa? Nu vrea să ştie de mine. De ce oare? Eu ca mamă am fost peste tot, la biserici, mănăstiri, sunt sigură că are farmece. Gabriel nu era aşa, s-a schimbat din cauza unei femei, Nicoleta”.

„Vă rog să-l sfătuiţi pe copilul meu să vină acasă, chiar şi vecinii de acolo l-au rugat să plece de acolo. Este atât de greu să nu ştii de copilul tău…”.

Pod peste prăpastie

Deşi dificil de înţeles, povestea gălăţencei spune o istorie bine-cunoscută părinţilor care una visează pentru copii lor, şi alta trebuie să înghită când cel mic se face mare.

Unii se împacă şi trăiesc în armonie. Alţii se reclamă prin ziare, pentru că peste prăpastia căscată între ei atât îi mai leagă.

Citit 1472 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.