Evaluaţi acest articol
(4 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Având în vedere faptul că în comunele Șendreni și Vânători incidența cumulată a cazurilor de infectare cu noul coronavirus din ultimele două săptămâni este mai mare de 3 la 1.000 de locuitori, începând de sâmbătă, 9 ianuarie, și, respectiv, de duminică, 10 ianuarie, se aplică, pe o perioadă de 14 zile, măsurile prevăzute în Hotărârea de Guvern nr. 1065 din 11 decembrie 2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României şi stabilirii măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Pe de altă parte, începând cu data de 9 ianuarie, pentru unitățile administrativ teritoriale Cavadinești și Smârdan, unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3 la 1.000 de locuitori, se aplică măsurile din scenariul "galben" pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei.
În fine, comuna Bălășești, unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică de 1,5 la 1.000 de locuitori, a intrat, tot de sâmbătă, 9 ianuarie, în scenariul "verde".
Măsurile dispuse vor fi reevaluate de către Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Galați, în urma analizei efectuate de către Direcția de Sănătate Publică, la expirarea termenului pentru care au fost instituite.

Citit 2515 ori Ultima modificare Luni, 18 Ianuarie 2021 00:39

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.