Evaluaţi acest articol
(39 voturi)
19 comentarii

UPDATE - Numirea pe care ”Viața liberă” a anunțat-o încă de acum o săptămână s-a produs oficial. Astfel, din 26 ianuarie, Sorin Adrian Pîrvu, un apropiat al deputatului liberal George Stângă, este noul șef al Agenției pentru Protecția Mediului Galați, în locul lui Bogdan Costin. Acesta, după numai două luni la cârma APM, s-a întors pe funcția pe care o deținuse anterior, până la sfârșitul lunii noiembrie, în cadrul Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate. 


Șeful Agenției pentru Protecția Mediului (APM) Galați, Bogdan Costin, va fi înlocuit din funcție după nici două luni de la numirea sa pe acest post, am aflat din surse neoficiale. Se pare că în locul său urmează să fie numit Sorin Adrian Pîrvu, un apropiat al deputatului liberal George Stângă. Având puțin peste 30 de ani, Pîrvu a fost "adviser" la Camera Deputaților, așa cum figurează pe pagina sa de Facebook. Conform acelorași surse, el a fost consilier la Biroul parlamentar al lui George Stângă, fiind și cununat de actualul deputat liberal.
Ascensiunea lui Sorin Adrian Pîrvu este una fulminantă, pe o "rețetă" care a mai fost aplicată de multe ori, și nu numai în Galați. În decembrie 2020, ar fi fost angajat pentru o scurtă perioadă de timp în cadrul Primăriei Ghidigeni, după care a fost propulsat la Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate, pentru a dobândi statut de funcționar public. De aici și până la funcția de șef al APM Galați nu mai este decât un pas, care urmează să fie făcut cât de curând.
În aceste condiții, se pare că (încă) actualul șef al APM Galați, Bogdan Costin, care fusese detașat pe această funcție la sfârșitul lunii noiembrie, se va reîntoarce la postul deținut anterior, la Arii Protejate.
Vom analiza, într-una din edițiile viitoare ale ziarului, modul în care o persoană practic necunoscută poate deveni, aproape peste noapte, funcționar public și șef al unei instituții deconcentrate.

Citit 8138 ori Ultima modificare Sâmbătă, 30 Ianuarie 2021 18:37

19 comentarii

  • postat de cetatean Duminică, 07 Februarie 2021 15:01 86.124.201.*** Link la comentariu
    0
    1

    Eu mai intai am citit CV-ul noului director , cu doua licente: MEDIU si DREPT, cu master MANAGEMENT MEDIU si care nu ar fi reusit in veci sa ocupe un post in guvernarea PSD CONFORM STUDIILOR ! Fiind consilierul senatorului Stanga , presedintele Comisiei de mediu a Senatului Romaniei cred ca are mult mai multe cunostinte si competente decat cei de la Agentia de mediu.

    Raportează
  • postat de Cineva Miercuri, 27 Ianuarie 2021 16:18 109.103.136.*** Link la comentariu
    0
    1

    M-am convins .
    Partidele politice sunt grupuri infractionale.
    Nimeni din structurile statului "'nu observa "traficul de influienta .
    Bugetari din "' structuri " in slujba partidelor politice.
    Unde s-a ajuns .
    Criteriile de performanta sunt "mancate " de aceste partide politice care fura din Romania in fiecare secunda.
    Clasa politica e Covidul-societatii romanesti.

    Raportează
  • postat de Terente Miercuri, 27 Ianuarie 2021 12:07 81.12.149.*** Link la comentariu
    0
    9

    Dar ce este cu această Agenţie a Ariilor Natural Protejate?
    Este cumva vreo rampă de lansare pentru tot felul de beizadele? Cine este şef acolo?
    Poate că ar trebui să ştim mai multe ce se întâmplă pe acolo şi cum se recrutează personalul din această Instituţie de care, sunt sigur, că multă lume nu prea ştie cu ce se ocupă!

    Raportează
  • postat de AS Miercuri, 27 Ianuarie 2021 10:29 86.123.143.*** Link la comentariu
    0
    3

    competentul

    Raportează
  • postat de Bleah Miercuri, 27 Ianuarie 2021 08:08 86.124.201.*** Link la comentariu
    1
    9

    Ce putem spune, decât ca ne bucuram! PNL = PNL =USR

    Raportează
  • postat de Iulian Miercuri, 27 Ianuarie 2021 00:56 46.97.176.*** Link la comentariu
    0
    13

    WOW!
    Și atat , clar PNL GL sunt o adunătura de parveniți !
    Abia aștept alegerile următoare: atât ne rămâne de făcut din lucrurile civilizate : VOTAT !!!
    Trist , Trist .....

    Raportează
  • postat de caddy Marți, 26 Ianuarie 2021 22:44 86.120.242.*** Link la comentariu
    1
    8

    ce fatza are

    Raportează
  • postat de corneliu Marți, 19 Ianuarie 2021 15:10 92.85.13.*** Link la comentariu
    28
    14

    Ce bine ca n-am votat!

    Raportează
  • postat de Bratu Marți, 19 Ianuarie 2021 14:37 188.24.196.*** Link la comentariu
    13
    42

    Bravo gălățeni, bravo români. =)))
    Ați votat "NOUL" PDL(PNL)... tocmai pe cei care vă tot vindeau gogoși prin campaniile politice că vezi doamne PSD își pun rubedeniile pe funcții, posturi, când iată defapt cei din "NOUL" PDL(PNL) fac la fel...numai că v-au dat și "plăcuțe suedeze" și scuipați în gură.

    Bravo români, bravo gălățeni cei ce ați votat, "NOUL", adică exact aceiași băsiști/PDL-iști care i-au "infectat" în gândire și-n comportament pe cei rămași din fostul PNL, cu care ei au fuzionat.

    Raportează
  • postat de Un naiv ce va votat Marți, 19 Ianuarie 2021 11:01 5.13.130.*** Link la comentariu
    1
    79

    Prin tot ce faceti, le ridicati mingi creatorilor jafului total, continuati asa si o sa aveti soarta taranistilor, nu va deosebiti cu nimic de cei carora le ati luat locul, clasa politica mizerabila, toti sunteti o apa, solutia, plecatul pe un capat, asta se intampla , iar voi in loc sa stopati degradarea societatii inceputa de cei ce i ati inlocuit, procedati la fel.
    Rusine sa va fie, nu aveti nimic cu liberalismul.

    Raportează
  • postat de Competentul Capabil Marți, 19 Ianuarie 2021 10:48 84.17.55.*** Link la comentariu
    9
    48

    Acest minunat tanar liber si inteligent o sa faca atat de mult bine incat o sa fie foarte frumos. Orice babalau care da din dreapta stie ca viitorul este Stanga!

    Raportează
  • postat de Popescu Marți, 19 Ianuarie 2021 09:05 86.124.123.*** Link la comentariu
    3
    57

    Performanta maxima! Iulian de mai sus are mare dreptate, PSD - ul câștiga pe prostia altora. PSD avea membri de partid în interiorul instituției pe care ii promova chiar dacă erau unii slab pregătiți, dar știau cu ce se ocupa instituția, care e rolul ei. Ăștia parașutati din nicăieri... Vin sa facă bani pe persoana fizica sau să-și angajeze amantele, ca altceva...

    Raportează
  • postat de Ionel B. Marți, 19 Ianuarie 2021 08:37 5.13.207.*** Link la comentariu
    2
    80

    Rușine Stângă, rușine Rodeanu. Din incompetența voastră a ajuns Pucheanu la 60%. Sunteți eroii neoficiali ai Galațiului!

    Raportează
  • postat de Alicante Marți, 19 Ianuarie 2021 07:25 86.124.206.*** Link la comentariu
    2
    74

    O Selena căzută din Lună și un fin la APM, astea sunr realizările liberalilor Stângă, Onuț Atanasiu și Scarlat la Galați. Trei Doamne și toți trei!

    Raportează
  • postat de Dani Marți, 19 Ianuarie 2021 07:19 5.13.221.*** Link la comentariu
    2
    64

    Vorba aia:
    Muta tace dar face, cam asta e Stanga George

    Raportează
  • postat de Observator Marți, 19 Ianuarie 2021 06:52 89.136.7.*** Link la comentariu
    2
    86

    Asta e meritocrația promisă de PNL înainte de alegeri! Credeți că le e rușine? Vă înșelați!

    Raportează
  • postat de Laur Marți, 19 Ianuarie 2021 06:32 51.37.53.*** Link la comentariu
    1
    68

    Cum sa ne mai facem bine? Când sistematic ți se arunca flegme de genul acesta pe obraz?

    Raportează
  • postat de Ochiul public și limpede Marți, 19 Ianuarie 2021 02:05 89.136.184.*** Link la comentariu
    13
    73

    Bogdan Costin va fi schimbat fiindcă nu a vrut să modifice avizul de mediu ca să se scape de cei 60 de copaci retezați și NEreplantați pe Basarabiei. Întrucât avizul de mediu nu a fost respectat, nu se poate recepționa lucrarea. Dar mare mirare este cum de s-a putut plăti constructorul cât timp lucrarea nu a fost recepționată?! Ei, dincolo de traseism, înțelegeți acum cât de mult rău au făcut infiltrații PSD partidului atât de drag președintelui Iohannis? Cam asta e cu PNL, va fi istorie până la următoarele alegeri...

    Raportează
  • postat de Iulian Marți, 19 Ianuarie 2021 00:13 46.97.176.*** Link la comentariu
    9
    118

    O sa se bucure pana la următoarele alegeri , atunci când din pacate PSD va lua 90% din voturi cu așa concurenta din partea PNL!
    Rușine Stânga George!
    Lehamite.....

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.