Maraton pentru copii

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Forum în Italia: Federaţia Asociaţiilor Românilor din Italia, FARI, lansează invitaţia de alăturare la Grupul de Iniţiativă format din mai multe asociaţii ale românilor ce are ca obiectiv organizarea ediţiei a III-a a Forumului Comunităţii Româneşti din Italia.

Cei care doresc să ia parte la eveniment sunt rugaţi să contacteze FARI la adresele de e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. şi Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., pentru completarea unui chestionar, nu mai târziu de 1 mai.

Grupul de Iniţiativă pentru organizarea Forumului Comunităţii Româneşti din Italia speră ca asociaţiile româneşti să se alăture manifestării.

* Cursa StrAlessandria 2010: Cursa de maraton solidal StrAlessandria, ajunsă anul acesta la cea de-a 15-a ediţie şi susţinând în 2010 un proiect românesc, se va desfăşura vineri, 7 mai, în Piazza della Libertà din localitatea italiană Alessandria, de la ora 14.00.

Cursa este deschisă tuturor, iar în acest an scopul alergării de şase kilometri este acela de a susţine proiectul de cooperare internaţională „Bambini in gioco. Cura delle disabilità infantili ad Alessandria e Alba Iulia (Romania)” - Copiii se joacă.

Cum se îngrijesc dizabilităţile infantile la Alessandria şi Alba Iulia (România). Fondurile strânse vor fi împărţite între cele două oraşe.

* Lansare de carte, la Bruxelles: Carmen Banta, lector univ. dr. la Facultatea de Litere a Universităţii din Craiova, îşi va lansa pe 5 mai, ora 13,00, la Parlamentul European din Bruxelles, volumul „Sensurile unei identităţi".

Citit 644 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.