* „Pentru Anca” – aşa scrie pe plicul cu 200 lei *
„Mizerabilii de Galaţi” stârnea o adevărată furtună săptămâna trecută. Articolul de pe prima pagină a „Vieţii libere” spunea povestea lui „Cosette din I.C. Frimu”.
Adică Anca, o copilă de 16 ani, care în plin an 2010 trăieşte la lumânare, împreună cu mama ei, schizofrenică, într-un apartament amărât din I.C. Frimu.
Condamnată la beznă
Scriam în urmă cu o săptămână că cele două femei sunt beneficiare a doar 700 de lei pe lună, bani proveniţi din pensia mamei, pensia alimentară a fetei şi alocaţia ei.
Nu au curent electric de doi ani şi au datorii de 200 de milioane de lei la întreţinere. Casa în care trăiesc amândouă a ajuns să miroasă mai rău decât un veceu public şi să arate la fel de slinos ca un adăpost de vagabonzi.
„Mizeria nu se iartă”
Mulţi au fost atunci cei care au condamnat mizeria în care se zbăteau mama şi fiica, arătând-o cu degetul de adolescentă. Fata a fost aspru judecată – sărăcia se iartă, mizeria nu, spuneau cititorii în cor.
Umilă, Anca nu s-a supărat. A zis că aşa este, apartamentul era frumos când trăia bunica.
„Am fost neom când a murit. Ea avea grijă de mine, cu ea dormeam. Ea mi-a zis că n-o să fiu singură nici după ce nu o să mai fie”.
Caritate, aşa trebuie să arăţi tu
Un suflet din Galaţi a crezut-o pe Anca. A înţeles că 16 ani nu e vârstă de judecat, ci de ajutat.
Un om şi-a înfruntat temerile că cine ştie ce se va întâmpla cu banii lui, şi a donat anonim 200 lei pentru un copil care ar vrea să înveţe, dar nu are de la cine.
„Pentru Anca”, aşa scria pe plicul pe care Anca Sandu l-a ridicat cu lacrimi în ochi de la casieria ziarului.
„Nici nu visam aşa ceva. Vă rog, puteţi să-i mulţumiţi doamnei din partea mea şi a mamei? Să-i spuneţi că mă duc să iau dero, şi Cif, şi o găleată”, a zis micuţa luptătoare.
Cât costă varul. Alb
Doamnă, eu vă zic. Şi vă mai zic că Anca a ştiut să lupte şi în 2009, când a fost amprentată abuziv de Poliţie, până când a demonstrat - iar poliţiştii vinovaţi au fost sancţionaţi - că dreptatea era de partea ei. A luptat ca să îşi facă buletin – şi acum îl poartă la ea.
Pe Anca nu o vor învinge nici prejudecăţile, nici asprimea din ochii noştri. Ieri a venit la ziar şi mi-a zis că pot să mă şi duc să văd: s-a luat de curăţenie. Vrea să dea şi cu var alb, dar asta când termină de frecat prin casă.
Mi-a zis că stă cu ferestrele deschise şi că visează să-şi înlocuiască geamurile sparte şi uşile rupte.
În loc să-şi dorească haine moderne, ca o fetiţă de vârsta ei, îmi făcea rezumatul preţurilor la găleţile cu var.
Galaţi, Anca îţi mulţumeşte
Nu are nevoie neapărat de bani, cât de bunătate. De o pătură curată. Sau nişte haine. Ştiaţi?
Ştiaţi că nimeni nu i-a spus să facă curat? Că nimeni nu i-a arătat cum se face? Că de mama ei are ea grijă?
Gălăţeni, Anca vă mulţumeşte că aţi fost buni să o învăţaţi. Iar pentru doamna care a ajutat-o, Anca a plâns.
