Şase maşini zdrobite şi doi gălăţeni morţi

Şase maşini zdrobite şi doi gălăţeni morţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Două persoane au murit pe loc, celelalte trei decedând la spital. Cei doi gălăţeni căzuţi victimă unuia dintre cele mai crunte accidente rutiere petrecute în acest an în România au fost aruncaţi cu maşina în faţă şi în spate, de pe un sens pe altul de mers. Din nefericire, cei doi nu au avut nici o şansă.

Coşmar însângerat

Scenariul accidentului spune că un microbuz Ford Iveco care circula pe Drumul Naţional 1 B, în judeţul Prahova, în comuna Bucov, nu a respectat distanţa corespunzătoare faţă de Fiatul în care se aflau doi gălăţeni şi care circula în faţa sa.

Fordul a lovit Fiatul în spate, proiectându-l într-un Volkswagen Golf. Din nefericire, coşmarul concitadinilor noştri nu se sfârşeşte aici.

După impactul cu Volkswagenul, Fiatul este aruncat pe sensul opus de mers, unde este izbit în plin de un Opel Astra. În urma impactului, Opelul este proiectat într-o Dacie parcată în afara carosabilului.

Din urmă, microbuzul Ford îşi continuă drumul, intrând într-un autobuz Mercedes care mergea pe banda întâi, în acelaşi sens ca şi Fordul. În final, microbuzul se răstoarnă peste Volkswagenul Golf în care fusese proiectat Fiatul gălăţenilor.

Gălăţenii – ucişi pe loc

Tragedia a făcut ca cei doi gălăţeni aflaţi în Fiat – Mircea, de 56 de ani şi Emil, de 36 de ani – să fie omorâţi pe loc, medicii sosiţi de urgenţă la faţa locului nemaiputându-i ajuta. Gălăţenii nu aveau asupra lor actele de identitate.

Alte trei persoane şi-au pierdut viaţa în Spitalul Judeţean de Urgenţe din Ploieşti, oamenii având leziuni craniene, toracice şi abdominale grave. În afară de gălăţeni, victimele sunt un bărbat şi o femeie – cei doi murind la scurt timp după impact -, cea de-a treia victimă (un bărbat) suferind un stop cardio-respirator, din care nu a mai putut fi resuscitat. Patru răniţi se mai află internaţi în acelaşi spital prahovean.

Inspectorul Dan Radu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Prahova, confirmă că cercetările oamenilor legii sunt în plină desfăşurare.

Citit 2675 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.