Ardem la 35-36°C la umbră

Ardem la 35-36°C la umbră
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Dacă în New York americanii fac ce fac şi nu mai scapă de Irene (uraganul degradat la rang de „furtună tropicală”), iată că nici noi nu ne simţim chiar în largul nostru. Respirăm aer fierbinte importat din sudul Europei, unde valul de aer cald a prăjit până mai ieri Balcanii.

Nu e liber, e miercuri

Azi, la Galaţi, temperatura aerului va ajunge lejer la valori de 36-37°C la umbră, fapt care ne bagă la idei cu factor de protecţie cât ai zice „aer condiţionat”.

Aşadar, pentru că şi frunza se va plictisi să cadă pe o vreme atât de leşioasă - avem o umiditate de 42 la sută -, staţi în interior (observaţi că n-am zis „acasă”, că doar e miercuri, am vrea noi să avem liber „de caniculă”). Beţi apă până goliţi PET-ul ăla de doi litri, apoi verificaţi-vă ceasul: dacă sunteţi tot în intervalul orar 11-17, agonia se prelungeşte.

Reţineţi că nu trebuie să vă îndopaţi cu dulciuri – sunt hipercalorice şi vi se va face mai cald decât este deja -, nici nu aveţi voie să beţi bere, oricât de chioară vi s-ar părea, pentru că alcoolul deshidratează.

La umbră, cu telefonul

Noaptea, temperaturile se reduc până la 19°C, dar ziua de mâine pare trasă la xerox (n-am zis „copiator”, pentru că deja intru în hipercorectitudine).

Dacă vă procopsiţi cu o insolaţie superbă – adică transpiraţi până pierdeţi mai multe lichide decât reuşiţi să beţi -, treceţi la umbră, staţi culcat şi în loc să vă jucaţi la IPhone, sunaţi la 112. 

Evitaţi, dacă puteţi, să mergeţi pe jos în timpul zilei. Nimeni nu simpatizează plângăcioşii care nu mai isprăvesc cu platitudinile gen: „Ştii ce cald e afară?”.

Da, ştim.

Citit 1799 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.