* Un devastator incendiu izbucnit duminică noaptea pe strada Războieni a transformat în cenuşă casa familiei Dănilă * Relu, de 31 de ani, cel mai tânăr locatar, a murit în timpul somnului *
Trei ore de foc şi pară
Focul nu s-a dat stins cu una, cu două. „Pompierii au fost alertaţi la ora 3,27, prin 112, iar la ora 6,20 incendiul era lichidat”.
„Au intervenit trei autospeciale cu apă şi spumă şi 20 de ofiţeri şi subofiţeri”, a declarat locotenentul Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţiile de Urgenţă Galaţi.
Surprins de flăcări în timp ce dormea, Relu Dănilă, unul dintre locatari, a fost scos carbonizat din fosta sa locuinţă.
Cioburi şi cenuşă
Pe strada Războieni miroase a ars şi a ud. Ca ruptă din iad, casa familiei Dănilă rânjeşte înnegrită de fum, cu cercevelele încă îmbibate de apă. Călcăm pe cioburile care umplu trotuarul din faţa ferestrei.
Vecinii lui Relu Dănilă, bărbatul de 30 de ani căzut victimă în incendiul izbucnit duminică spre luni noaptea, la ora 3,30, la casa cu numărul 242 de pe strada Războieni, spun că multă lume intra şi ieşea din casa părăsită cu ani buni în urmă de bunica tânărului.
Şi că Relu, bărbatul ucis de flăcări, nu avea nici o ocupaţie.
„Bunica lui este la bloc, că nu poate să meargă, are picioarele paralizate”, povesteşte Verginica Bute, în vârstă de 61 de ani, vecina de la numărul 244.
Tei incendiat
Verginica Bute continuă: „Ei sunt o familie mai ciudată, nu ştiu cu ce se ocupă, ce fac…”.
„Sunt fiii bătrânei, doi de vreo 50 de ani, şi el, mortul, de 30. Aseară eu i-am auzit vorbind tare”.
„Era şi o voce de femeie. Apoi m-am trezit când ardea. Au intrat şi la noi în curte pompierii, ca să stingă focul”.
Îngrozită că alături, la numărul 242 – casa în care până duminică a trăit Relu Dănilă, împreună cu tatăl şi unchiul lui - flăcările depăşiseră acoperişul, pârjolind teiul de deasupra casei, femeia spune că i s-a făcut rău în timpul nopţii: „Mi-a fost foarte rău. Ardea tare, nu vedeţi – casa e făcută scrum?!”.
Ţigara sau lumânarea?
Nu se ştie încă ce a provocat focul. Locotenentul Chiriţă: „Cauzele nu au fost stabilite cu certitudine, dar la mijloc ar putea fi o ţigară aprinsă, cu care victima a adormit în mână, sau o lumânare uitată arzând în casă – locuinţa neavând curent electric”.
Pe Războieni, oamenii preferă să tacă. Tot se spune că, despre morţi, numai de bine.