Sancțiuni pentru nerespectarea măsurilor de prevenire

Sancțiuni pentru nerespectarea măsurilor de prevenire
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

În ultimele 24 de ore, au fost aplicate 128 de sancțiuni contravenționale în cadrul acțiunilor pentru verificarea respectării măsurilor de prevenire și limitare a infectării cu Sars-Cov-2. Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați, alături de jandarmi, polițiști de frontieră și polițiști locali, au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, de pe raza județului Galați, dar și în mijloacele de transport în comun. În cadrul activităților desfășurate, au fost verificate, cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse, 1.379 de persoane, 106 societăți comerciale, 254 de locații (restaurante/terase, parcuri/locuri de joacă, etc), precum și 100 de mijloace de transport persoane. În timpul acţiunii, au fost aplicate 128 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 18.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Citit 979 ori Ultima modificare Luni, 26 Aprilie 2021 18:48

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.