* Codul Rutier îl obligă pe fiecare ocupant al maşinii să se asigure cu centura, dacă locul său este prevăzut cu dispozitivul de siguranţă *
Şoferi, vă anunţam în urmă cu o săptămână că toată luna mai aduce controale peste controale din partea Rutierei, care ne verifică dacă purtăm centurile de siguranţă. Partea veselă este că nu doar noi suntem cei vizaţi, ci şi ceilalţi pasageri din maşină:
„Atâta timp cât maşinile sunt prevăzute şi pe bancheta din spate cu centuri de siguranţă, atunci portul lor este obligatoriu de către fiecare ocupant al maşinii”, ne asigură comisarul Viorel Cojocaru, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Rutiere Galaţi.
Primele rezultate
La o săptămână de la debutul acţiunii „Centura”, la nivel naţional, iată primele rezultate ale Galaţiului:
„Rutiera a dat 117 amenzi pentru neportul centurii, în 95 din cazuri fiind vizaţi şoferii, iar în restul de 22 – pasagerii din maşină. Valoarea totală a sancţiunilor este de 12.000 lei”, confirmă comisarul Cojocaru.
Riscuri prea mari
Conducătorii auto ştiu deja că uitarea centurii înseamnă 3-4 puncte de penalizare şi o amendă cu o valoare cuprinsă între 180 şi 240 de lei.
Sancţiunea se poate înjumătăţi însă, dacă amenda este achitată în termen de maxim 48 de ore.
Cel mai important – centura ne poate salva viaţa. Mai ales că în majoritatea maşinilor moderne, airbag-urile nu se declanşează dacă centura nu este în poziţia regulamentară în timpul mersului.