De la debutul pandemiei, prima zi a lunii iunie a adus o premieră: niciun gălățean din cei peste 500 testați în decurs de 24 de ore nu a fost depistat pozitiv. Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19, dintre cei 519 pacienţi testaţi într-un interval de 24 de ore, niciunul nu a fost declarat purtător al virusului. Numărul total al celor infectaţi rămâne astfel la 27.573. Distinct de cazurile nou-confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, șapte persoane au fost reconfirmate. Din fericire, nici ziua de marți nu a mai adus niciun deces în rândul pacienţilor aflaţi în stare gravă, ceea ce face ca numărul total al victimelor COVID-19 din Galați să rămână la 853. Tot marți, 1 iunie, 18 pacienţi au primit vestea bună a unor teste negative, care i-au făcut automat vindecaţi şi le-au permis externarea din spitale. În total, 26.582 dintre persoanele depistate pozitiv şi internate în unităţile spitaliceşti din judeţ au fost declarate vindecate. Conform datelor furnizate de Prefectura Galaţi, marți, 1 iunie, se aflau în carantină la domiciliu 505 persoane, 46 erau în izolare la domiciliu, iar alte 92, în izolare instituţionalizată. De la începutul pandemiei, în Galaţi au fost efectuate 147.165 de teste.
Niciun caz nou de COVID-19 înregistrat în 24 de ore, în Galați Scris de Mariana Constandache

Etichetat cu

Mariana Constandache
Articole recente - Mariana Constandache
Unde sunt amplasate radarele Traficul ucrainean la vamă crescut în weekend O gălățeancă a căzut într-o prăpastie de o sută de metri Verdict pentru stomatologii care au dat șpagă la rezidențiat. Pedepse cu suspendare și interdicții simbolice Peste 15.000 de cărți de muncă, neridicate1 comentariu
-
postat de ddJoi, 10 Iunie 2021 17:4389.137.230.***Fenomen: a disparut brusc covidul incepand cu 1 iunie si o sa apara iar in toamna dupa concedii si vacante. Asa-i?01