Accident pe terenul de fotbal. Un tânăr şi-a rănit doi prieteni şofând beat şi fără permis

Accident pe terenul de fotbal. Un tânăr şi-a rănit doi prieteni şofând beat şi fără permis
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Un tânăr de 19 ani a fost reţinut după ce provocat un accident rutier, încălcând multiple reguli de circulaţie. S-a întâmplat pe raza comunei Smârdan, în cursul serii de luni, 19 iulie, fiind implicată o singură maşină, condusă de tânărul originar din satul Cişmele. Acesta ar fi pierdut controlul volanului în momentul în care a ajuns la intersecţia străzii Ion Creangă cu drumul care leagă poligonul Smârdan de localitatea Mihail Kogălniceanu. Autoturismul a derapat, a ieşit de pe carosabil şi s-a răsturnat pe un teren de fotbal. Doi tineri, unul de 17 şi unul de 18 ani, pasageri în maşină, au fost răniţi şi preluaţi de echipajele medicale, care i-au transportat la spital. Unul dintre ei a rămas internat la Pediatrie pentru supraveghere şi investigaţii suplimentare. Poliţiştii sosiţi la faţa locului nu l-au mai găsit însă pe şoferul de 19 ani, care fugise. L-au găsit acasă, testarea cu etilotestul scoţând la iveală un prim motiv pentru care preferase să îşi facă pierdută urma. Avea o alcoolemie de 0,6 grame la mie în aerul expirat, iar verificarea documentelor a scos la iveală că nu deţinea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Nici maşina cu care se răsturnase nu era în regulă, plăcuţele de înmatriculare folosite apărând în bazele de date ca fiind atribuite altui vehicul. 

"În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului, conducere a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul cu numere false",  explicat sg. şef. pr. Ciprian Stoica, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.  Tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat cu propunere de arestare preventivă Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi.

Citit 2646 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.