Temperaturile toride pot fi înfrânte

Temperaturile toride pot fi înfrânte
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Canicula de peste 40 de grade Celsius la soare poate fi insuportabilă și pentru cei mai îndrăgostiți de căldură. Valorile ridicate, arșița și zăpușeala, aerul irespirabil mai ales la orele amiezii sunt greu de combătut, mai ales în aglomerările urbane, iar activitățile de zi cu zi pot fi serios afectate de vipie. De aceea, este important de știut că sunt tehnici prin care putem atenua efectele caniculei astfel încât căldura excesivă să nu ne facă rău.

Specialiștii ne recomandă, în primul rând, să facem în așa fel încât să nu ieșim la orele ”de foc” și să ne programăm deplasările, pe cât posibil, în afara intervalului 11,00 - 18,00, prin zone umbrite și prin locuri unde avem posibilitatea de a face popas și a ne răcori. Aglomerațiile ar fi bine să fie evitate, la fel ca și expunerea la soare, chiar și la plajă, în intervalul amintit, sau efortul fizic excesiv. Hidratarea și alimentația sunt foarte importante în această perioadă, fiind recomandat consumul a cel puțin 1,5 litri de lichide pe zi, de genul apei, sucurilor naturale din fructe sau ceaiuri călduțe, fructelor și legumelor, mai ales a celor cu conținut mare de apă, iaurtului și al altor produse cu valoare calorică mică. Se recomandă evitarea consumului de alcool, care deshidratează, a cafelei sau ceaiului negru, precum și a mâncărurilor bogate în grăsimi. Este, de asemenea, important să ținem în permanență legătura cu persoanele vârstnice, vulnerabile și cu probleme de sănătate, pentru a le putea ajuta la timp în cazul în care starea lor se înrăutățește pe fondul caniculei. Dacă suntem nevoiți să părăsim mașina, chiar și pentru perioade scurte, nu este bine să lăsăm în habitaclu copii sau animale de companie, iar pentru cei cu suferințe cronice, pentru care urmează tratamente, indicația este una singură și clară: tratamentul trebuie urmat și se cere sfatul medicului curant pentru adaptarea schemei la condițiile de temperaturi extreme.

Citit 2019 ori Ultima modificare Sâmbătă, 31 Iulie 2021 10:12

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.