Adolescent ucis de tren, la Ivești

Adolescent ucis de tren, la Ivești
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Un accident feroviar, soldat cu moartea unui băiat în vârstă de 17 ani din Piscu, a avut loc în cursul nopții de marți spre miercuri.

În împrejurări care urmează să fie elucidate de ancheta poliției, tânărul a fost surprins pe calea ferată, în apropierea haltei Bucești, în comuna Ivești, imediat după ce trenul Regio 7575, care venea de la Mărășești spre Galați, a plecat din staţie. Mecanicul locomotivei ar fi încercat să frâneze pentru a-l evita pe tânărul apărut pe șine, dar nu a putut opri garnitura la timp. Impactul i-a fost fatal tânărului, la sosirea echipajelor de salvare acesta fiind găsit decedat.

Polițiștii de la Transporturi au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, urmând a stabili circumstanțele exacte care au dus la producerea tragediei. Una dintre variantele posibile luate în calcul este sinuciderea.

Citit 5298 ori Ultima modificare Miercuri, 08 Septembrie 2021 18:45

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.