COVID-19. Peste 1.300 de gălățeni au fost uciși de noul virus, 524 de noi cazuri în 24 de ore

COVID-19. Peste 1.300 de gălățeni au fost uciși de noul virus, 524 de noi cazuri în 24 de ore
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

15 gălățeni cu vârste cuprinse între 56 și 79 de ani au pierdut lupta cu boala în ultimele 24 de ore. Doi dintre ei erau vaccinați, dar pe fondul comorbidităților și al vârstei destul de înaintate, bătălia cu virusul a fost inegală. Numărul noilor infectați a fost și el uriaș, cunoscând un spectaculos salt, peste 500.

Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19, dintre cei 1.491 de pacienţi testaţi într-un interval de 24 de ore, 524 au fost declaraţi purtători ai virusului. Numărul total al celor infectaţi a ajuns astfel la 38.748. 16 pacienți confirmați au ieșit pozitivi la retestare, după parcurgerea protocolului de tratament, de două săptămâni. Din nefericire, și ziua de vineri a adus un nou salt în rândul decedaților. Este vorba de 15 pacienți în stare gravă, dintre care doar doi erau imunizați. ”Este vorba despre  15 pacienți, șase bărbați de 56, 67, 64, 78, 79  și 70 de ani și nouă femei de 58, 68, 85, 88, 82, 91, 69, 80 și 79 de ani, confirmați cu SARS-CoV-2. 13 dintre  pacienți nu erau vaccinați împotriva Covid-19, iar unul, un bărbat de 78 de ani, era vaccinat doar cu prima doză de Moderna, administrată pe 10 octombrie. Pacientul de 79 de ani, cu multiple comorbidități, era vaccinat cu Pfizer, primind doza a doua pe 10 februarie”, au explicat reprezentanții Prefecturii Galați. Numărul victimelor COVID-19 din Galați a sărit astfel, în 24 de ore, la 1.312. La polul opus, vineri, 29 octombrie, 389 de pacienți internați au fost declarați oficial vindecați, ceea ce face ca totalul persoanelor depistate pozitiv și tratate să crească la 34.551. În carantină instituționalizată nu se mai afla nicio persoană, conform aceleiași raportări. În izolare la domiciliu erau 2.371 de gălăţeni testați pozitiv, iar numărul gălățenilor aflați în carantină la domiciliu a ajuns la 304. În izolare instituționalizată se aflau 514 bolnavi de COVID-19. De la începutul pandemiei, în Galaţi au fost efectuate 251.919 teste.

Citit 2307 ori Ultima modificare Vineri, 29 Octombrie 2021 21:15

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.