VIDEO. Protest în fața Spitalului Județean. Peste 100 de gălățeni au acuzat indiferența și superficialitatea unor cadre medicale
Foto: Remus Basalic

VIDEO. Protest în fața Spitalului Județean. Peste 100 de gălățeni au acuzat indiferența și superficialitatea unor cadre medicale
Evaluaţi acest articol
(78 voturi)

Peste 100 de gălățeni s-au adunat, vineri seară, în fața Spitalului Clinic Județean de Urgență Galați, pentru a atrage atenția asupra urmărilor uneori tragice ale indiferenței și superficialității unor cadre medicale din unitatea sanitară gălățeană.

Protestul a fost anunțat în urmă cu câteva zile, pe Facebook, după ce opinia publică a aflat despre cazul revoltător al Mihaelei, tânăra studentă la Medicină care a murit recent la Spitalul Județean Galați, în urma a ceea ce pare a fi un lanț de erori medicale. Oamenii au scandat în grup că vor să se facă dreptate, după care au cântat ”Deșteaptă-te, române!”.

Rudele Mihaelei au fost primele care au venit la protestul anunțat în fața celui mai mare spital din Galați. Oamenii au adus cu ei poze cu tânăra decedată și au aprins candele. Curând, manifestanții au umplut trotuarul din fața unității sanitare.

„Trebuie să fim solidari, să ne unim în fața acestui sistem. Dacă nu mai vor să profeseze, medicii trebuie să se lase de meserie, să facă orice altceva, dacă nu mai au cădere către medicină, către suferința oamenilor. S-a zis că sunt obosiți, dar dacă sunt obosiți trebuie să meargă acasă să se odihnească, pentru că eu nu sunt de vină. Am o întrebare pentru doamna asistentă care era pe tură când stăteam eu cu fetița mea la Urgențe și am rugat-o să-mi aducă un termometru și nu mi l-a mai adus, după ce mi-a spus că va veni: vreau s-o întreb, poate să doarmă liniștită după asta, știind ce s-a întâmplat? Eu nu mai pot să stau în casă, de dimineață până seara. Patru asistente stăteau degeaba la Urgențe, nu făceau nimic. Stăteau pacienții pe hol și ele nu făceau nimic.”, a spus mama Mihaelei.

„Este strigător la cer!”

Zeci de oameni care au citit despre cazul tragic al Mihaelei au venit la protest în semn de solidaritate cu rudele fetei decedate. ”Se vede că sistemul nostru sanitar este bolnav. Pe zi ce trece, oameni de toate vârstele se pierd, de nici nu-ți vine să crezi. Sistemul sanitar este și corupt, dar este și foarte bolnav și ar trebui curățat din temelii. Este strigător la cer!”, a spus un bărbat prezent la manifestație.

Nu doar gălățeni au fost prezenți la protest. Și o femeie din Buzău, aflată doar în trecere prin Galați, a vrut să-și arate astfel susținerea pentru rudele victimelor sistemului medical. „Am văzut tragedia care s-a întâmplat și m-a marcat profund. Am venit, din solidaritate, alături de familia Mihaelei și de familiile altor victime ale indiferenței cadrelor medicale. Vă rugăm, tratați-ne cu seriozitate și cu demnitate”, a fost mesajul femeii.

Consultată de la distanță, a primit un diagnostic greșit

Mihaela Anghele avea 21 de ani și era studentă la Facultatea de Medicină din Galați, specializarea Moașe. Începând cu 28 octombrie, fata a venit de mai multe ori la Urgențe, la Spitalul Județean Galați, pentru că simțea o durere puternică de spate. De două ori, potrivit rudelor fetei, același medic i-a pus un diagnostic greșit și a trimis-o acasă să urmeze tratamentul prescris. Durerile Mihaelei proveneau însă de la un abces perianal, condiție medicală considerată o urgență. Timp de mai multe zile, starea tinerei s-a agravat, iar când a ajuns, într-un final, pe masa de operație, medicii nu au mai putut face nimic pentru a o salva. Tânăra a murit la sfârșitul săptămânii trecute, în secția de Reanimare a Spitalului Județean Galați.

La o zi după ce cazul a apărut în presă, procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați s-au sesizat din oficiu și au început urmărirea penală in rem, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.

Imagini foto și video: Remus Basalic

Citit 23632 ori Ultima modificare Luni, 22 Noiembrie 2021 00:35

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.