Extraordinar: Încă o minune a Mașinii Timpului. Elon Musk, la Serbările Galațiului (PAMFLET)

Extraordinar: Încă o minune a Mașinii Timpului. Elon Musk, la Serbările Galațiului (PAMFLET)
Iată-l pe inventatorul Elon Musk, lângă tarabele de pe platoul Sălii Sporturilor
Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

Oaspetele de seamă al întâmplărilor din municipiu ne lasă să conștientizăm cum se petrecea de final de an în 1021. Miliardarul care conduce Tesla este convins că, ajungând la noi, a călătorit în trecut.

Mai e iarna sau vara?

E o nebuloasă, nu se știe care mai este ziua municipiului Galați: a rămas pe 30 noiembrie, odată cu ocrotitorul orașului, Sfântul Apostol Andrei, sau a fost mutată în vară, așa cum și-a dorit administrația Pucheanu încă din primul mandat? Poate și de aceea nu mai pupăm sărbători, că nici ele nu știu săracele când să-și tragă sufletul și să bucure trecătorii, pe noi, alde gură-cască. Cu toate acestea, nu mică ne-a fost surpriza să constatăm că tarabele cu cozonaci secuiești, mititei și blănuri la prețuri exorbitante, înșirate în mai multe zone ale urbei, au fost vizitate și de o personalitate a mileniului al III-lea. Marți, 30 noiembrie, ditamai inventatorul a fost văzut la bâlciul de pe platoul Sălii Sporturilor. Joac-o pe asta, cum se spune în popor!

Expresie intraductibilă

Și nu e doar un inventator oarecare, ci și inginer, antreprenor tehnologic, programator și filantrop. Elon Musk, șeful Tesla în carne și oase, ne-a călcat meleagurile cu prilejul... Târgului de Crăciun 2021. Evenimentul n-a purtat acest nume, dar în mai multe zone ale planetei există asemenea desfășurări de forțe care nu pot fi botezate altfel. Suntem în luna decembrie, iar titulatura de Serbările Galațiului, mai ales în contextul mutării lor de colo-colo, e aproape intraductibilă. Are nevoie și de explicații în legendă. În postarea sa de pe o rețea de socializare, Musk i-a dat tag, cum se spune în limbaj internautic, Târgului de Crăciun de la Galați. Să fie primit, să trăiască nașul mare!

Cam asta a scris pe Twitter

Excentricul miliardar a modificat totuși data evenimentului, constatând cu această ocazie că Mașina Timpului pe care o tot bagă în service i-a oferit prima călătorie adevărată: în loc de 2021, el a scris 1021. L-a ajutat decorul de lângă McDonald's. "E clar că nu mă aflu nici măcar în preajma anilor '80, când pe aici domnea Ceaușescu. Localnicii îi spun bâlci, cuvânt arhaic, văd celebrele rulete cu premii care constau în nimic și puștile care trag în ținte desenate. De asemenea, sunt premii lipsite de valoare. Iată cum se petrecea de Crăciun în secolul XI! Mașina mea funcționează. Oh, yeah!", a scris Elon Musk pe Twitter.
Poartă Musk!

Pamflet în versuri

ENZIME și FERMENȚI de Submarin Cosorescu

se duc la şcoală - cică din dragoste şi dor -
se strâng într-o clipită şi se-nmulţesc uşor:
rebeli fără hotare, enzime şi fermenţi,
nu au bun-simţ în devle şi nici o carte-n genţi !!!

fac valmă, fac mizerii, ca nesimţiţii stau
şi râgâie-n trolee... şi toţi clamează "UAU" -
ea? - zici că e trompetă... el? - zici că e ţambal -
te dai cu semnul crucii când vezi ce hal, halal !!!

cică se duc la şcoala de şmecheri insolenţi,
învaţă să se facă petenţi şi repetenţi,
rebuturi, schimnici, resturi, cumpliţi şi nătărăi -
enzimele-s virgine, fermenţii sunt flăcăi !!!

habar nu au ce-nseamnă cerneală, tibişir,
lectură - toţi visează somn lung, huzur, tractir -
le dau babacii (mamy şi taty) tot ce (n)-au
aceşti compuşi organici şi mândri: alde „UAU” !!!

Galațiul în imagini

Vocea cetățeanului, vocea politicianului

Turiștii suflă în fiolă

* Din cauza lockdownului din Austria, mai mulți turiști vienezi s-au plimbat până la Galați pentru Târgul de Crăciun. Printre tarabele de la Casa de Cultură a Sindicatelor, ei au fost jefuiți de un cerșetor, însă n-au înțeles gestul și, implicit, n-au chemat Poliția: "Poate e ceva tradițional și nu pricepem noi. Ne bucurăm că facem parte din decor. Sperăm totuși să jefuim și noi pe cineva, ca să putem pleca înapoi acasă". După auzirea acestor vorbe, s-au sesizat câțiva agenți ai Poliției Locale.
* La următorul târg de carte din oraș (n.r. - nu știm când a avut loc ultimul), vor fi invitați și "covăsnenii" din Filești, Smârdan și Vânători, pentru a vinde kurtos-kalacs autentic, cu miez de nucă de cocos. Ca să-l iei la rost pe vreunul dintre autori, se va impune și comercializarea de vin fiert cu scorțișoară.
* Trenurile cu turiști, extrem de curioși să vadă cum este târgul de la Dunărea de Jos, se află în vămile Borș și Giurgiu. Cu toții suflă în fiolă de mai multe ori. Altfel nu se poate după ce declari, pe propria răspundere, că vii la Galați pentru un eveniment de o asemenea anvergură.
Kurtos-Galați

Ai atras fonduri și n-ai cotizat?

Vi se pare normal? Știrea noastră conform căreia directoarea Școlii Gimnaziale "Elena Doamna" din Tecuci a atras fonduri de 150.000 de euro pentru instituția pe care o conduce n-a rămas fără ecou. Adriana Lefter, desemnată între timp laureată la Gala Premiilor pentru Directorul Anului 2021, a fost concediată pe motiv că n-a cotizat niciun sfanț din sumele atrase în școala sa. "Noroc cu știrea din "Viața liberă", altfel ne-ar fi scăpat. Nu se face așa ceva, trebuia să lucreze cu noi", ne-a declarat unul dintre superiorii săi.
Zbor deasupra unui cuib Tecuci

Precizare

Materialul acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Informaţiile prezentate pot sau nu să fie adevărate. Imaginile incluse sunt proprietatea cotidianului "Viaţa liberă". Toate drepturile rezervate "Viaţa liberă".

Citit 1892 ori Ultima modificare Luni, 06 Decembrie 2021 00:18