Peste 1.100 de gălățeni vindecaţi de COVID-19 în 24 de ore
Foto: Marian Calestru

Peste 1.100 de gălățeni vindecaţi de COVID-19 în 24 de ore
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

În ultimele 24 de ore, au fost raportate încă trei decese în rândul persoanelor infectate cu noul coronavirus şi peste 1.100 de pacienți au fost declarați vindecați.

Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19, dintre cei 1.847 de pacienţi testaţi într-un interval de 24 de ore, 203 au fost declaraţi purtători ai virusului. Numărul total al celor infectaţi a ajuns astfel la 56.114. După parcurgerea protocolului de tratament de două săptămâni, 31 de pacienți confirmați au ieșit pozitivi la retestare.

Ziua de marţi, 15 februarie, a adus încă trei decese în rândul pacienților aflați în stare gravă. Astfel, numărul victimelor pandemiei a ajuns la 1.741.

Tot marţi au fost declarați vindecați 1.168 de pacienți aflați în evidență ca infectați cu noul coronavirus, ceea ce face ca totalul persoanelor depistate pozitiv și tratate să sară, în doar 24 de ore, la 52.794.

În carantină instituționalizată nu se mai afla nicio persoană, conform aceleiași raportări. În izolare la domiciliu erau 1.301 gălăţeni testați pozitiv, iar numărul celor aflați în carantină la domiciliu a ajuns la 174. În izolare instituționalizată se aflau 278 de bolnavi de COVID-19.

De la începutul pandemiei, în Galaţi au fost efectuate 368.532 de teste.

Citit 845 ori Ultima modificare Marți, 15 Februarie 2022 18:05

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.