Un minor, în vârstă de 16 ani, a furat mașina mătușii sale și a plecat la plimbare. Băiatul a fost oprit pe DJ 252 Buciumeni, de polițiștii Postului de Poliție Poiana.
Din verificări, polițiștii au stabilit că minorul ar fi sustras autoturismul de la mătușa sa, cu care locuiește, în comuna Buciumeni.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt în scop de folosință și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

