În ultimele 24 de ore, nu a fost raportat niciun deces în rândul persoanelor infectate cu noul coronavirus, în timp ce puțin peste zece pacienți au fost declarați vindecați.
Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19, dintre cei 709 pacienţi testaţi într-un interval de 24 de ore, opt au fost declaraţi purtători ai virusului. Numărul total al celor infectaţi a ajuns astfel la 61.421. Marți, 3 mai, nu a mai fost raportat niciun deces în rândul persoanelor infectate. Astfel, numărul victimelor pandemiei a rămas 1.858. Tot în intervalul precizat, au fost declarați vindecați 11 pacienți aflați în evidență ca infectați cu noul coronavirus, ceea ce face ca totalul persoanelor depistate pozitiv și tratate să ajungă la 59.441. În carantină instituționalizată şi în carantină la domiciliu nu se mai afla nicio persoană, conform aceleiași raportări. În izolare la domiciliu erau 65 de gălăţeni testați pozitiv, în timp ce în izolare instituționalizată se aflau 57 de bolnavi de COVID-19. De la începutul pandemiei, în Galaţi au fost efectuate 420.743 de teste.