Statul în România, tentant pentru tot mai mulți refugiați ucraineni

Statul în România, tentant pentru tot mai mulți refugiați ucraineni
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Numărul ucrainenilor care fug din calea bombardamentelor rusești este într-o ușoară scădere, în schimb cei care ajung în Galați cer, tot mai mulți, protecția temporară a statului român, prin solicitarea de permise care să le asigure drept de ședere și de muncă la noi în țară.

Joi, 5 mai, Poliția de Frontieră Galați a raportat puțin peste 600 de cetățeni ucraineni care au tranzitat granița prin cele două puncte din județ, cel mai mare flux, de 413 persoane, înregistrându-se prin vama de la Galați, în timp ce pe la Oancea au intrat în ţară 214 persoane. Astfel, 627 este numărul total de refugiați ajunşi în ultimele 24 de ore în judeţul nostru.

Oamenii sosiți în ultimele 24 de ore nu au cerut azil, motiv pentru care nu au ajuns în Centrul pentru Refugiați, unde sunt disponibile 267 de locuri.

Ucrainenii intrați în țară au mers în spațiile de cazare puse la dispoziție de autorități pentru refugiații aflați în tranzit. Astfel, joi, 5 mai, la blocul M11 erau 118 refugiați. La Baza "Siderurgistul" erau 24 de refugiați, pe cele 150 de locuri libere, la Centrul social comunitar Șendreni erau libere toate cele 30 de locuri disponibile, la căminele studențești erau ocupate 265 din cele 592 disponibile, iar la internatele și sălile de sport erau ocupate 61 de locuri din 407. La pensiuni și ONG-uri erau ocupate o sută de locuri din 477. Tabăra mobilă de pe Stadionul "Dunărea", cu 402 locuri, era în continuare goală.

În ultimele 24 de ore, structurile teritoriale de Imigrări au eliberat la Galaţi 80 de permise de protecție temporară pentru cetățenii ucraineni.

Citit 1051 ori Ultima modificare Vineri, 06 Mai 2022 00:49

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.