Marele premiu de la Joker, în valoare de aproape 600.000 de euro, câştigat joi pe un bilet jucat la Agenţia 17-096 din Galaţi, a fost ridicat ieri, de la sediul central al Loteriei Naţionale.
„Câştigătorii sunt doi buni prieteni din Galaţi, unul de peste 50 de ani, iar celălalt de peste 30. Joacă de mulţi ani împreună şi întotdeauna aceleaşi numere cu semnificaţie, reprezentând zile şi luni de naştere”, se arată în comunicatul remis de Loteria Naţională.
Cei doi nu au vrut să-şi facă publică identitatea, însă le-au spus reprezentanţilor Loteriei cum vor să folosească banii câştigaţi: „Amândoi sunt familişti convinşi, de aceea primul gând în ceea ce priveşte planurile pe care şi le fac în legătură cu banii este legat tot de familie. Ne-au declarat, de asemenea, că se gândesc să ajute şi câteva persoane în vârstă, cu posibilităţi materiale extrem de reduse”.
Ei au jucat două variante simple pe un bilet care a costat 4,9 lei. La extragerea de joi, 1 iulie, au nimerit toate numerele la Joker şi au câştigat marele premiu, în valoare de 2.557.666,03 lei. După reţinerea impozitului pe câştig, ei au încasat 1.918.399,03 lei, adică peste 450.191 de euro, la cursul de ieri.
Cei doi gălăţeni au spus că vor continua să joace, în aceeaşi formulă, atât la Joker, cât şi la Loto 6/49.