Record de șoferi băuți și drogați, în weekend

Record de șoferi băuți și drogați, în weekend
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Nu mai puțin de zece conducători auto au fost depistați la finele săptămânii trecute în traficul de pe raza județului Galați, polițiștii constatând, în câteva cazuri, că cei care luaseră stupefiante înainte de a se urca la volan fie consumaseră și alcool, fie nu aveau permis. Cei mai mulți șoferi au fost depistați pe străzi din oraș, susțin polițiștii rutieri, care au consemnat, în cazul acestora, alcoolemii cuprinse între 0,70 și 1,13 la mie în aerul expirat. Deținătorul celei mai mari valori a fost un bărbat de 48 de ani, aflat la volanul unei mașini oprite pe strada Feroviarilor din Galați. Următorul în clasament a fost un tânăr de 34 de ani, tras pe dreapta pe strada Constructorilor,  care avea o alcoolemie în aerul expirat de 0,96 la mie, în timp ce un tecucean de 42 de ani a bifat o valoare de 0,79 la mie. Alți trei șoferi, toți cu alcoolemii de 0,45 la mie, au fost depistați în trafic pe raza localităților Țepu, Munteni și Liești. În toate cele șase cazuri, polițiștii au deschis dosare penale pentru conducere sub influența alcoolului. Anchete se fac și în cazul a patru șoferi, cu vârste cuprinse între 23 și 33 de ani, prinși drogați la volan în municipiile Galați și Tecuci. Mai mult, unul dintre ei, în vârstă de 30 de ani, consumase și alcool, iar cel de 28 de ani avea suspendat dreptul de a conduce ca efect al unei abateri anterioare. Aceștia sunt cercetați penal pentru conducere sub efectul substanțelor psihoactive. 

 

Citit 1218 ori Ultima modificare Marți, 10 Mai 2022 02:33

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.