Ministrul Educației vrea să transfere cluburile școlare și palatele copiilor la autoritățile locale

Ministrul Educației vrea să transfere cluburile școlare și palatele copiilor la autoritățile locale
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Ministrul Educației, Sorin Câmpeanu, vrea să transfere cluburile școlare și palatele copiilor la autoritățile locale, cu condiția să păstreze obiectul de activitate 10 ani, a declarat acesta într-un interviu acordat DCNews.Aș vrea să vă spun un lucru în premieră. Am luat decizia de a propune Guvernului un exemplu de descentralizare.Mai exact, toate palatele copiilor, toate cluburile școlare - Clubul Cireșarilor, de exemplu - să treacă din administrarea centralizată a Ministerului Educației către autoritățile locale”, a spus ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, în cadrul interviului acordat DCNews. Acesta spune că obligativitatea ca destinația să fie păstrată 10 ani.

„Imperativ, prin lege, nu se va putea schimba destinația vreme de zece ani, adică cel puțin zece ani, aceste cluburi sportive școlare vor trebui să își păstreze obiectul de activitate. Eu aș pune mai mult de zece ani, dar legislația din România, din câte am înțeles, spun juriști, nu ne permite să impunem. Dacă ar fi după mine, aș pune 100 de ani!”, a subliniat ministrul Sorin Cîmpeanu.

Citit 908 ori Ultima modificare Miercuri, 18 Mai 2022 22:17

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.