Constatarea amiabilă la accidentele rutiere se va face electronic

Constatarea amiabilă la accidentele rutiere se va face electronic
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat un proiect de normă care aduce modificări substanțiale Normei 20/2017 privind asigurările auto în România. Actul normativ a fost trimis către Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare după 90 de zile de la publicare.

O reglementare în premieră vine direct în sprijinul păgubiților, dar și al vinovaților din accidente rutiere, în număr de sute de mii anual. Astfel, formularul de constatare amiabilă va putea fi completat și electronic. Conform noilor reglementări, „în cazul completării formularului de Constatare amiabilă de accident în format electronic, datele completate și semnăturile olografe ale conducătorilor celor două vehicule, implicate în accident, sunt preluate de dispozitivul pe care se completează formularul. Baza tehnică va fi dezvoltată de Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR), împreună cu firmele de asigurare care emit RCA pe teritoriul României.

Tot la inițiativa ASF, în 2021 a fost eliminată obligativitatea de a deține polița RCA în format fizic, fiind suficientă prezentarea acesteia în format electronic, în eventualitatea unui control.

Noile reglementări elimină obligațiile de notificare a modificărilor de tarife sau de raportare a fundamentării acestora către ASF, în conformitate cu măsurile impuse de Comisia Europeană. Actul normativ modifică și modul de acordare a despăgubirilor aferente consecinței lipsei de folosință a vehiculelor, inclusiv pentru înlocuirea temporară a acestora. Noua procedură este mai simplă și mai clară și vine în sprijinul tuturor părților implicate în procesul de despăgubire și de reparație și, în principal, al păgubitului, apreciază ASF.

Citit 1656 ori Ultima modificare Marți, 31 Mai 2022 00:24

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.