APEL UMANITAR. Mamă cu trei copii, doborâtă de un accident vascular

APEL UMANITAR. Mamă cu trei copii, doborâtă de un accident vascular
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

O femeie de numai 47 de ani din județul Galați are nevoie disperată de ajutor, după ce anul trecut a suferit un accident care a făcut-o incapabilă să muncească. Mamă a trei copii minori, femeia își revine destul de greu și are nevoie de tratament pentru a trăi și a putea aduce pâine pe masă. Un mic ajutor al oamenilor de bine ar fi salvator ca să își recupereze sănătatea.

Elisabeta Tăbac este din satul Fântânele, comuna Scânteiești, mamă a trei copii cu vârste de 16, 13 și, respectiv, 8 ani, pe care îi crește alături de partenerul ei, Alec Roman. Nu au fost niciodată bogați, câștigându-și existența din ce aducea ea de la munca cu ziua, la câmp, iar el, din construcții, la care se adaugă alocațiile copiilor. Asta până în vara anului trecut, când veniturile, și așa oscilante și destul de mici, au fost și mai tare decimate. Elisabeta a suferit un accident vascular cerebral, care a făcut-o incapabilă să muncească. Cu greu și mult noroc și-a revenit într-o mare măsură, dar depinde în continuare de un tratament care să o ajute să își fortifice organismul și să nu fie expusă riscului de a avea un nou atac.

"Acum mi-am mai revenit, mă descurc singură, îmi mișc mâinile și picioarele, dar la muncă nu mă pot întoarce. Am rămas cu o sensibilitate a unor vase de sânge la cap și nu pot sa stau în câmp, la soare, trebuie să fac tratament lunar. Mă costă 130 de lei. Pentru noi e destul de mult, mai ales că soțul nu are de lucru tot timpul. Se duc copiii cei mai mari la cartofi, la Vânători, aștept ca mâine să vină cel mare să îmi aducă bani ca să iau rețeta. Nu am bani nici să plătesc asigurarea medicală, nici să merg la control", ne-a spus Elisabeta Tăbac.

Femeia este conștientă că problema ei este mică în comparație cu nevoie altor oameni, mult mai loviți de soartă. Nu ar vrea decât să primească un mic ajutor ca să poată trece peste următoarea perioadă, să-și ia tratamentul, iar starea să i se îmbunătățească suficient cât să poată lucra ceva care să îi aducă un venit pentru a-și crește copiii.

Cei care îi înțeleg situația și o pot ajuta pot dona bani în contul bancar deschis la Banca Transilvania, pe numele Alec Roman: IBAN RO43BTRLRONCRT0CH4353401 (LEI). Orice ajutor este important și binevenit!

Citit 4437 ori Ultima modificare Duminică, 25 Iunie 2023 06:37

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.