Evaluaţi acest articol
(8 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Evenimentul „Christmas Run”, organizat de Cristi Onofrei, a ajuns la cea de-a doua ediţie. De această dată, gălăţeanul şi-a propus să invite publicul, duminică, 20 decembrie, de la ora 9,00, la un cros cu scop caritabil pentru Eduard Ionuţ Teodorescu, un băieţel de cinci ani, care suferă de tetrapareză spastică, retard neuropsihomotor sever şi epilepsie. Cu alte cuvinte, copilul nu se poate mişca deloc, nu înţelege foarte multe lucruri şi se alimentează cu ajutorul unei sonde.

"Edi a fost un copil sănătos, vesel şi plin de viaţă, până la vârsta de un an şi opt luni, când un nefericit accident i-a furat copilăria. Copilul a căzut în bazinul cu apă din curtea casei şi a fost la un pas să moară. A fost transferat de urgenţă cu elicopterul la Bucureşti, la spitalul Marie Curie, unde a stat la Terapie Intensivă două luni, în comă de gradul patru, timp în care niciun medic nu i-a dat vreo speranţă de supravieţuire. Când toată lumea se aştepta mai puţin, Edi a deschis ochii şi a început să respire singur. Acum, băieţelul face naveta Galaţi - Bucureşti, pentru recuperare. Totul este extrem de costisitor, iar familia face sacrificii financiare imense pentru toate acestea. Odată cu venirea sărbătorilor de iarnă, propun să-i acordăm un sprijin acestei familii şi, totodată, o speranţă că băieţelul se va vindeca. Îi invit pe gălăţeni să ia parte la o acţiune sportivă caritabilă, care va consta în parcurgerea a zece ture în Grădina Publică, fiecare participant având posibilitatea să alerge în propriul ritm. De asemenea, doritorii, dacă au posibilitatea, ar fi frumos să vină cu o căciuliţă de Moş Crăciun sau cu orice alt accesorie de sărbători”, spune Cristi Onofrei.

Organizatorul menţionează că participanţii vor putea dona orice sumă doresc, într-o urnă special amenajată, pentru a-l ajuta pe Eduard să zâmbească de Crăciun.

Citit 3169 ori Ultima modificare Duminică, 06 Decembrie 2015 20:51

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.