De la traci ni se trage

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Machu Picchu al Bulgariei: Arheologii bulgari au descoperit o reşedinţă unicat a conducătorilor Regatului Odrysian care era alcătuit din membrii celor mai puternice triburi din vechea Tracie.

Reşedinţa se află pe muntele Kozi Gramadi din lanţul muntos Sredna Gora, situat în apropierea oraşului Hissar, la o altitudine de 1200 metri.  Şeful echipei de arheologi, Ivan Hristov, a declarat că descoperirea este unică şi datează din secolele 4-5 înaintea erei noastre aflându-se în stare foarte bună de conservare. Hristov a botezat descoperirea cu numele de „Machu Picchu al Bulgariei”.

Începerea construcţiei a fost fixată în perioada conducătorului trac Cotiso între anii 384-359 înainte de Hristos. În apropierea reşedinţei se află satul Starosel pe suprafaţa căruia se află cea mai mare necropolă a conducătorilor traci.

În acea perioada tracii, parte a strămoşilor poporului român, stăpâneau atât teritoriile de la nord de Dunăre mergând până în Carpaţii Păduroşi, cât şi teritoriile de la sud de Dunăre. Despre traci Herodot spune:

„Neamul tracilor este cel mai numeros din lume după cel al inzilor. Dacă ar avea un singur cârmuitor sau dacă tracii s-ar înţelege între ei, el ar fi de nebiruit şi cu mult mai puternic decât toate neamurile. Dar acest lucru este cu neputinţă şi niciodată nu se va înfăptui. De aceea sunt aceştia slabi”. Oare de la traci ni se trage?

* Ziua României la Shanghai: Fiecare ţară participantă la Expoziţia Mondială de la Shanghai are, potrivit tradiţiei expoziţiei, o zi naţională, iar României i-a revenit ziua de 29 iulie.

Programul special organizat în această zi va cuprinde un spectacol susţinut de Orchestra Naţională Radio şi de artiştii Damian Drăghici şi Grigore Leşe.

Până la 18 iulie, Expoziţia Mondială a fost vizitată de aproximativ 30 milioane de persoane. România este unul dintre cei 47 de participanţi (ţări şi organizaţii internaţionale) care şi-au construit propriul pavilion expoziţional.

* Angela Gheorghiu alături de Placido Domingo: Soprana româncă Angela Gheorghiu a evoluat ieri în „Amelia” din opera „Simon Boccanegra” de Giuseppe Verdi, la Teatro Real din Madrid, avându-i ca parteneri de scenă pe tenorul Placido Domingo - în rolul titular şi pe basul Ferrucio Furlanett.

* Dramaturgie românească în Ungaria: Autori tot mai aplaudaţi pe mapamond, Matei Vişniec şi Alina Nelega vor fi prezenţi în faţa publicului ungar prin intermediul a două spectacole produse de Teatrul de Cameră din Arad.

Citit 1086 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.