Zece români, pasageri în autocarul implicat în accidentul din Bulgaria, au fost aduși în țară

Zece români, pasageri în autocarul implicat în accidentul din Bulgaria, au fost aduși în țară
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Zece cetăţeni români, pasageri ai autocarului implicat în accidentul rutier de la Veliko Târnovo, nevătămaţi, au intrat sâmbătă seară pe teritoriul României, fiind transportaţi cu un alt autocar al aceleaşi firme de transport, a informat Ministerul Afacerilor Externe. Potrivit unui comunicat de presă, al doilea şofer al autocarului, cetăţean român, a fost audiat în calitate de martor şi va reveni curând în România.

MAE precizează că, încă de la producerea accidentului, Ambasada României la Sofia a întreprins o serie de demersuri de asistenţă şi protecţie consulară specifice în astfel de situaţii, respectiv contactul cu autorităţile bulgare, deplasarea unei echipe consulare mobile la locul producerii accidentului, la unitatea medicală unde au fost internate persoanele rănite şi la sediul organelor de poliţie şi procuratură care instrumentează cazul.

De asemenea, personalul consular a facilitat contactele şi operaţiunile de preluare a pacienţilor cetăţeni români de către echipele medicale ale DSU/SMURD pentru a fi transportaţi în România pentru îngrijiri medicale.

Nu în ultimul rând, conform MAE, reprezentanţii misiunii diplomatice a României la Sofia au menţinut contactul permanent cu responsabili medicali din România şi membrii de familie ai cetăţenilor români implicaţi în accident. "Ministerul Afacerilor Externe foloseşte acest prilej pentru a adresa mulţumiri autorităţilor bulgare competente, pentru intervenţia promptă şi pentru sprijinul acordat celor implicaţi în accident, pentru îngrijirile medicale acordate răniţilor şi pentru foarte buna cooperare atât cu reprezentanţii Ambasadei României la Sofia, cât şi cu personalul medical român care a preluat cei cinci cetăţeni români răniţi, în vederea transferului în România", se arată în comunicatul citat de Agerpres.

MAE reaminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Sofia: +35929733510, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate şi preluate de operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Bulgaria: +359879440758.

Citit 1119 ori Ultima modificare Miercuri, 10 August 2022 02:26

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.