Pescarmaniac. La Salcâmi

Pescarmaniac. La Salcâmi
Evaluaţi acest articol
(14 voturi)

Undeva, la vreo opt kilometri de Galați spre Zătun, se află un fel de „resort” de vară destinat celor care doresc cu tot dinadinsul să îmbine grătarul, șprițul și pescuitul. Locul se numește La Salcâmi.

Proprietarii au depus eforturi imense pentru a aduce amenajarea la forma actuală: au fost săpate cu excavatorul patru bazine de câte un hectar și șapte de câte jumătate de hectar. Bazinele sunt despărțite între ele de garduri, așa că fiecare grup de ocupanți are propria sa baltă. Parcarea este exterioară perimetrului, iar bagajele se cară cu căruțul.

În fiecare îngrădire se găsește câte o căsuță dotată cu tot ce este nevoie pentru gătit și mâncat: frigider, grătar, masă, scaune, tacâmuri. În pauzele „competiționale” oaspeții se pot retrage la umbră pe canapele, fotolii sau șezlonguri.

Bălțile au fiecare propriile pontoane la umbră.

Limita de captură este 3 kg de crap, 4 kg de caras, iar în poze și filmulețe am văzut cam toate speciile autohtone, chiar un somn la vreo 10 kile, însă cireașa de pe tort sunt somnii africani, aceia negri, care înghit momeala cu o foame nebună.

Programul de zi e de la 07:00 la 19:00, la 250 lei/zi bălțile mici și 350 lei/zi bazinele mari. La aceste prețuri se adaugă taxa de 10 lei/persoană/zi.

Mai multe informații găsiți pe pagina de Facebook.

Citit 9396 ori Ultima modificare Vineri, 12 August 2022 13:06

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.