Directorii de şcoli nu raportează toate posturile libere

Directorii de şcoli nu raportează toate posturile libere
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

Noua lege a Educației, dar și un proiect de lege votat deja în Comisia de Educație din Camera Deputaților vor permite scoaterea la concurs atât a normelor întregi, cât și a celor fracționare.

"O situație larg răspândită la nivelul învățământului românesc este ca directorii instituțiilor de învățământ să nu raporteze către Inspectoratele Școlare Județene toate orele care sunt libere în unitatea pe care o conduc. Ele sunt păstrate și distribuite fie între profesorii din școală, care au deja o anumită normă, fie se apelează la suplinitori sau titulari pensionari", spune deputatul  PNL Galaţi, Onuţ Atanasiu. 

Acesta susţine că în 2023, când se vor organiza primele concursuri, vom regăsi la nivel național peste 50.000 de posturi la titularizare, oferite pe termen nelimitat.

"Nu vom mai avea astfel profesori cu note mari la examenul de titularizare fără post și se va limita decizia discreționară a directorilor în ceea ce privește orele rămase libere în cadrul instituției de învățământ pe care o conduc", mai spune Onuţ Atanasiu.

Citit 2465 ori Ultima modificare Miercuri, 24 August 2022 22:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.