- Debutul?
- Pe la 13 ani, pentru că eram pasionat de teatru, m-am prezentat la un casting la Teatrul din Ploiești. L-am luat și am jucat copilul Luca Lacrimă din "Domnișoara Nastasia". Am jucat împreună cu Toma Caragiu și Colea Răutu - el era Moș Sorcovă. După 50 de ani, am fost şi eu Moș Sorcovă. Apoi am jucat roluri de băiat, ori de câte ori eram chemat.
- Ce-ai vrut și ce-ai ajuns?
- Bineînțeles că îmi doream să mă fac actor, dar n-am avut curajul să dau la Teatru, cu 15 candidați pe loc. Tata voia să mă facă inginer, dar am dat la Studii Economice, unde, deși făcusem liceul la Real (dar eram paralel cu matematica și fizica), am picat cu un strălucit 2 și ceva la secția Cibernetică, despre care nu știam absolut nimic.
În timpul armatei, m-am dus și am dat examen la Geografie-Geologie, unde am vrut să ajung meteorolog, că se plătea bine. Dar când mi-a spus asistentul ce condiții mă așteaptă în vârf de munte, am renunțat și am trecut la Pedagogie. Rezultatul a fost o repartiție pe undeva pe lângă Dorohoi, unde chiar nu rezistam să stau.
- În sfârșit, pe scena visată...
- Am plecat din învățământ cu o șmecherie și am ajuns, prin intermediul unui prieten, actor corp ansamblu la Teatrul "Victor Ion Popa" din Bârlad. De la început, m-am înscris la IATC, la cursurile de actorie prin corespondență, iar după patru ani aveam două diplome universitare.
La început, părinții s-au opus puternic, pentru că, din profesor "calificat", ajungeam să fiu plătit doar cu studii liceale.
- Primele roluri?
- Am debutat în "Puterea și adevărul", regizat de Alexa Visarion, unde jucam un securist. Apoi a venit Ionel din "Tache, Ianke și Cadâr", piesă în care, mai încoace, l-am jucat pe Tache.
După doi ani de Bârlad, am luat premiul întâi de interpretare la Festivalul Național de Teatru Scurt de la Oradea. Am mai câştigat și alte premii, dar acesta mi-a fost cel mai drag.
- A urmat Dramaticul din Galați.
- După așa-zisa Revoluție, colegii mei de la "V. I. Popa" au început să se răspândească prin țară, care pe unde a putut. Înainte de asta, nu putea nimeni să plece, fiindcă era o secretară la Cultură care ne-a spus că ne desface contractele de muncă cu litera "i" și rămâneam cu o pată ca și cum am fi făcut pușcărie.
Am primit un telefon de la Vlad Vasiliu, care venise director la Dramatic. El ne-a propus să venim aici și am acceptat, mai ales că primeam și locuință.
- Cele mai iubite roluri?
- Mi-au plăcut rolurile Omul-câine din "Trei povestiri care merită povestite", Seneca din "Zâmbetul lui Seneca", Cetlișka din "Transfer de personalitate", Moș Sorcovă din "Domnișoara Nastasia".
Sunt roluri pe care personalitatea mea s-a mulat cel mai bine. Poate nu de la început, dar am avut norocul să joc sub îndrumarea unor mari regizori: Alexa Visarion, Adrian Lupu, Mircea Cornișteanu, care m-au dus acolo unde trebuia. Pentru că, oricâtă experiență ai avea, ai nevoie să te îndrume cineva, chiar și la 70 de ani.
- Și a urmat politica...
- Tata a fost vicepreședinte național la ţărăniști. Cât a trăit el, nu m-am gândit la politică, dar, după aceea, m-a contactat fostul meu coleg de bancă, atunci președinte al APR Prahova. El m-a sfătuit să mă înscriu în partid, pentru că, la fel ca pe vremea comuniștilor, dacă nu ești membru de partid, nu ajungi mai sus. În multe domenii sunt neaveniți care conduc instituții doar pentru că sunt membri de partid. Mi-am zis că n-oi fi eu inteligentul de pe lume, dar pe la mijloc oi fi. Şi de ce să mă conducă pe mine un tâmpit și să nu conduc eu, ca tâmpit, pe alții?!
N.A. Pentru că pe 21 septembrie este aniversarea lor, un sincer "La mulți ani!" pentru Gabriel Constantinescu și Gheorghe V. Gheorghe!
