Descinderi la mai mulți comercianți de cereale din Galați. Afaceriștii, acuzați de înșelăciuni grave (VIDEO)

Descinderi la mai mulți comercianți de cereale din Galați. Afaceriștii, acuzați de înșelăciuni grave (VIDEO)
Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

Sunt percheziții în această dimineață la mai mulți operatori economici care fac afaceri cu cereale precum și la domiciliile unor reprezentanți ai acestora, suspectați de înșelăciuni cu consecințe deosebit de grave. Poliția are informații că aceștia nu ar fi livrat marfa unor parteneri de afaceri sau cumpărau cereale de la producători fără să le plătească. 

”În această dimineață, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Galați, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea și cu participarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați, pun în aplicare cinci mandate de percheziție domiciliară la sediile a trei societăți comerciale din județul Galați, ce au ca obiect de activitate comerțul cu ridicata al cerealelor, precum și la locuințele a două persoane bănuite.

În cauză se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune în formă continuată și în variantă agravată, cu consecințe deosebit de grave, șapte acte materiale”, au precizat reprezentanții IPJ Galați în urmă cu puțin timp. 

Polițiștii caută înscrisuri, bunuri și sume de bani provenite din activitățile ilegale ce interesează cauza. Potrivit anchetatorilor, sunt în prezent identificați șapte păgubiți, persoane juridice și fizice, de la care operatorii viizați ar fi achiziționat cantități importante de cereale, fără a le achita contravaloarea sau ar fi vândut cereale cu plata în avans, fără a mai livra marfa achitată.

Prejudiciul cauzat este de 3.000.000 de lei.

Perchezițiile sunt efectuate cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Galați.

La acest moment, anchetatorii nu au făcut publice numele operatorilor sau a persoanlor vizate de cercetări. 

Media

Citit 6073 ori Ultima modificare Vineri, 09 Decembrie 2022 11:15

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.