Expoziție fotografică a elevilor gălăţeni

Expoziție fotografică a elevilor gălăţeni
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

O expoziție de artă fotografică, în care vor putea fi admirate opere ale elevilor gălățeni, va fi vernisată curând la Galați.

Asociația "Galați, orașul meu", în colaborare cu Liceul "Emil Racoviță" din Galați, Centrul Județean de Excelență din Galați, Liceul "Sfânta Maria" din Galați, Școala Gimnazială "Dan Barbilian" din Galați, Școala Gimnazială "Mihail Sadoveanu" din Galați şi Casa Corpului Didactic din Galați, organizează o expoziție de artă fotografică în cadrul căreia elevii participanți din fiecare unitate școlară au surprins descompunerea urbană a oraşului, ce intervine brutal din cauza nepăsării noastre.

În cadrul evenimentului va fi organizată o secțiune în care participanții selectați își vor prezenta obiectivele imortalizate, iar cea mai inspirată prezentare va fi premiată. Totodată, vor fi acordate premii pentru creativitate şi originalitate și mențiuni celor mai bune lucrări din fiecare unitate școlară.

Vernisajul expoziției "Urban Decay", în care vor fi expuse 65 de fotografii, va avea loc pe 15 decembrie 2022, începând cu ora 11.00, la Casa Corpului Didactic din Galați, din str. Gării nr. 35.

Citit 1120 ori Ultima modificare Sâmbătă, 17 Decembrie 2022 16:07

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.