* Adolescent brăilean, lovit de maşina unui gălăţean *
Un gălăţean îşi conducea maşina ieri dimineaţă, la ora 11,00, pe digul Galaţi-Brăila (Drumul Naţional 22B), la kilometrul 0+850 metri.
Jenel Sogor, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Brăila: „Conducătorul auto l-a accidentat pe un băiat de 15 ani, din Brăila, care traversa prin loc nepermis şi fără să se asigure. Adolescentul a fost grav rănit, el fiind internat pentru îngrijiri medicale”.
Şi şoferul, şi victima au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.