Un gălăţean a câştigat marele premiu la 6/49

Un gălăţean a câştigat marele premiu la 6/49
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Marele premiu la Loto 6/49, în valoare de aproape 1,5 milioane de lei, a fost câştigat, duminică, de un gălăţean * Biletul a costat doar 13,3 lei * Agenţia care a vândut tichetul câştigător este cea din Complexul Potcoava de Aur * Ultimul mare câştig la Loto care a ajuns la Galaţi, cifrat la 600.000 de euro, a fost adjudecat pe 1 iulie, la Joker *

Extragerea Loto 6/49 de duminică, 12 septembrie, a fost cu noroc pentru un gălăţean, care a nimerit toate cele şase numere extrase: 13, 12, 33, 29, 5 şi 17. El a jucat trei variante simple, pentru care a plătit 13,3 lei, şi a câştigat de peste 111.000 de ori mai mult: 1.482.576,36 de lei, adică 347.000 de euro. După reţinerea impozitului pe câştig de 25 la sută, el va lua în mână 1.111.932,27 de lei, adică 260.000 de euro.

Biletul câştigător a fost jucat la Agenţia nr. 17-004 din municipiul Galaţi, situată în Complexul Potcoava de Aur. Casiera, Aurelia Zamfir, spune că este prima dată când vinde un bilet câştigător la categoria I.

„Lucrez la Loteria Română de aproape 16 ani. Am trecut pe la mai multe agenţii, inclusiv pe la cea din Târgu Bujor. De-a lungul timpului, am avut foarte mulţi câştigători la categoria a II-a, dar niciodată la categoria I”.

„Acesta este primul. Nu aş putea spune cine a luat marele premiu, căci duminică a fost foarte aglomerat, am avut vânzări mai mari decât duminica trecută”, ne-a declarat Aurelia Zamfir.

Pentru a-şi revendica premiul, câştigătorul trebuie să se prezinte la sediul central al Loteriei Române, din Sectorul 4 al Capitalei, pe strada Poenaru Bordea, nr. 20, în decurs de 12 luni de la data extragerii, adică până pe 12 septembrie 2011.

Gălăţenii sunt norocoşi

Galaţiul se află destul de sus în topul oraşelor cu cele mai frecvente câştiguri la Loto, potrivit statisticilor Loteriei Române. Ultimul mare câştig adjudecat de un concetăţean a fost dat în urma extragerii din 1 iulie 2010.

Norocosul, care şi-a cumpărat bilet de la Agenţia nr. 17-096 din strada Nae Leonard, a câştigat atunci marele premiu la Joker, cifrat la 2,5 milioane de lei, adică aproape 600.000 de euro.

Cu mai bine de un an înainte, pe 7 iunie 2009, un angajat al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a câştigat 11 milioane de euro la Loto 6/49, după ce a nimerit toate cele şase numere extrase.

El a cumpărat biletul de la Agenţia nr. 17-010 din Piaţa Energiei, aceeaşi care, cu doar şapte luni înainte, vânduse un alt bilet câştigător. Tichetul, jucat la extragerea din 9 noiembrie 2009, a fost identic cu unul vândut de Agenţia nr. 17-032 din Micro 19, astfel că cei doi titulari au fost nevoiţi să împartă frăţeşte marele premiu, de 5 milioane de euro.

Să mai spunem că, anul acesta, marele premiu la Loto 6/49 a fost câştigat de patru ori: pe 17 ianuarie (3.723.299,12 lei), pe 7 martie (7.156.255,76 de lei), pe 29 august (26.290.040,30 de lei) şi pe 12 septembrie (1.482.576,36 de lei), potrivit Loteriei Române.

Citit 2356 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.