Acuzat de mărturie mincinoasă, avocatul Bălan este în concediu medical

Acuzat de mărturie mincinoasă, avocatul Bălan este în concediu medical
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Am luat legătura cu decanul Baroului Galaţi, Mircea Breahnă (FOTO), pentru a ne clarifica situaţia avocatului Alexandru Bălan, care este acuzat de mărturie mincinoasă în dosarul trimis ieri de DNA la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Breahnă, ca de altfel şi ceilalţi şefi de instituţii contactaţi de noi ieri, aşteaptă o confirmare oficială.

„Nu am primit nimic oficial din partea DNA. Avocatul Bălan se află în acest moment în concediu medical, fiind internat în spital. Chiar dacă s-a început urmărirea penală în cazul lui, avocatul Bălan nu poate fi suspendat din funcţie. El se bucură de prezumţia de nevinovăţie şi, până când nu va exista o hotărâre judecătorească definitivă, îşi poate exercita profesia”.

„Dacă se va da o decizie definitivă şi irevocabilă, se va întruni Colegiul Director şi se va lua o decizie. Până atunci însă, legea avocaţilor nu ne permite să-l suspendăm din funcţie”, ne-a spus Mircea Breahnă.

Aşadar, singurul care va avea de suferit pe termen scurt în toată această poveste este poliţistul de la Vânători, care, se pare, va fi pus la dispoziţia IPJ şi va încasa doar salariul de bază.

Restul îşi pot exercita profesia fără nicio problemă, aşteptând ca dosarul să fie judecat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Citit 2218 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.