Filmul crimei de pe Garofiţei

Filmul crimei de pe Garofiţei
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Emilia Carp, femeia omorâtă cu bestialitate duminică spre luni noaptea, pe maidanul Garofiţei, din Tirighina, dar şi Adrian Bacelea, concubinul ei, şi Ionel Şchiopu (prieten de familie), îi cunoşteau pe atacatori.

Ba, spune lumea, erau chiar amici de pahar! Cu toate acestea, cei patru puşti reţinuţi pentru cercetări nu au avut mustrări de conştiinţă când le-au spart casa şi i-au atacat mişeleşte pe „prietenii” lor.

Astfel, conform surselor, cei patru minori cercetaţi pentru uciderea femeii şi pentru atacarea celor doi bărbaţi, au intrat hoţeşte în casa Emiliei, în timpul nopţii, gândindu-se că ar putea găsi fier de furat.

Speriaţi şi treziţi din somn, locatarii casei au încercat să se apere, moment în care s-a declanşat nebunia. Cei doi bărbaţi au fost legaţi, bătuţi şi azvârliţi în beci, iar femeia a fost lovită şi batjocorită până când a murit.

În ciuda faptului că strigătele Emiliei s-au auzit timp îndelungat, nici unul dintre puţinii vecini nu a alertat Poliţia: „Nu aveam telefon! Şi dacă aveam, oricum nu sunam”, spuneau luni oamenii locului, temători să nu fie, la rândul lor, călcaţi de fioroşii hoţi de fier.

Arest pentru 14 zile

Procurorii i-au audiat pe suspecţi şi pe martori şi au decis reţinerea celor patru tineri pentru 24 de ore. Ieri, au fost prezentaţi instanţei de judecată cu propunerea de arestare preventivă pentru săvârşirea infracţiunilor de omor, lipsire de libertate în mod ilegal, violare de domiciliu, viol şi tâlhărie.

„Judecătorii au decis arestarea preventivă pentru o perioadă de 14 zile pentru Petre Buldum, de 16 ani, şi Valentin Mihai, de 15 ani. În aceeaşi cauză au fost date mandate de arestare preventivă pentru o perioadă de  19 zile pentru Lucian Voinea şi Cristian Maravela, ambii de 17 ani”.

„Cei patru au declarat deja recurs, dosarul urmând să plece la Curtea de Apel Galaţi pentru judecare”, ne-au declarat reprezentanţii Tribunalului Galaţi. (Teodora Miron)

Citit 1995 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.