Restricții de trafic auto și trasee deviate pentru Zilele municipiului Galați

Restricții de trafic auto și trasee deviate pentru Zilele municipiului Galați
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

În perioada 8 iunie, ora 00,00 - 12 iunie, la ora 14,00, va fi închisă circulația autovehiculelor pe bulevardul Marea Unire, tronsonul cuprins între strada Navelor și strada Regiment 11 Siret (Parc Viva), precum și pe strada Traian, tronsonul cuprins între strada Roșiori și bulevardul Marea Unire, anunță Primăria Galați. Măsura este necesară pentru buna desfășurare a evenimentelor dedicate Zilelor municipiului Galați.

„Accesul riveranilor către adresa de domiciliu sau al autospecialelor de intervenție (SAJ, ISU, MAI) se va realiza pe culoarele de acces prevăzute dinspre strada Navelor și strada Regiment 11 Siret”, precizează municipalitatea.

Conform Primăriei, pe 10 și 11 iunie, în transportul public de călători se vor opera următoarele devieri de trasee:

- Traseul 10: pe strada Domnească – strada Gării – strada Dogăriei – strada George Enescu – strada Portului, cu retur pe strada Portului - strada George Enescu – strada Dogăriei - strada Gării – strada Nicolae Bălcescu – strada Brăilei;

- Traseul 15: pe strada Domnească – strada Gării – Gara CFR, cu retur pe strada Gării – strada Nicolae Bălcescu – strada Eroilor – strada Traian – Piața Centrală;

- Traseul 24: pe strada Domnească – strada Gării – strada Dogăriei – strada George Enescu – strada Portului, cu retur pe strada Portului - strada George Enescu – strada Dogăriei - strada Gării – strada Nicolae Bălcescu – strada Brăilei;

- Traseul 34: pe strada Domnească – strada Gării – strada Dogăriei – strada George Enescu – strada Portului - Intfor, cu retur pe strada Portului - strada George Enescu – strada Dogăriei - strada Gării – strada Nicolae Bălcescu – strada Brăilei.

Primăria reamintește că, în perioada 10 iunie - 17 septembrie 2023, în fiecare weekend, începând de sâmbătă dimineața până duminică seara, precum și în zilele de sărbători legale, se va închide circulația autovehiculelor pe strada Domnească, tronsonul cuprins între strada Navelor și strada Brăilei.

În acest interval, sunt disponibile următoarele rute alternative:

- bulevardul Marea Unire – strada Regiment 11 Siret – strada Brăilei;

- strada Portului – strada Ana Ipătescu – strada Gării;

- strada Portului – strada George Enescu - strada Dogăriei – strada Gării;

- strada Traian – strada Roșiori – strada Brăilei.

„Pentru fluența traficului rutier, conducătorii auto sunt rugați să respecte semnalizarea rutieră temporar instituită și să evite parcarea autovehiculelor pe tronsonul de stradă destinat circulației pietonale”, transmite Primăria Galați.

 

 

Citit 6189 ori Ultima modificare Luni, 19 Iunie 2023 03:47

4 comentarii

  • postat de Goe
    Vineri, 09 Iunie 2023 04:55
    5.13.137.***
    Circ fara cupola ! Aglomeratie , circulatie obstructionata , imbecilitate ! In alta parte nu se poate organiza acest balci anual ,ganditorilor de la Hamangia ?
    0
    0
  • postat de Andrei
    Joi, 08 Iunie 2023 09:24
    92.86.16.***
    Oare nu este nimeni in primarie care sa schimbe porcaria asta? De ce nu se organizeaza pe unul dintre stadioanele din galati? De ce trebuie sa fie tzigania asta in mijlocul orasului? Se da peste cap orasul, care si asa este cu fundul in sus. Toti inaptii sunt in functii de decizie :(
    0
    0
  • postat de Nicolau
    Joi, 08 Iunie 2023 08:57
    86.124.201.***
    Până când o să mai răbdăm incompetența aleșilor noștri care nu pot organiza evenimente decât în stradă?
    Nu le putem organiza în altă parte? Pe un stadion, în Grădină Publică, la plaja Dunarea sau parcarea de la Shopping mall?
    De ce bulversăm traficul într-o zonă aglomerată mereu???
    0
    0
  • postat de Galatean, din pacate
    Miercuri, 07 Iunie 2023 16:53
    81.12.150.***
    Aoleu ! Va fi dezastru pe Brailei ! Macar Navelor sa fi fost neblocata.... Dar, na ! Coada sus...
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.