Alertă pe Dunăre

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Direcţiile sanitare-veterinare din judeţele riverane Dunării au intrat în „alertă maximă” începând de sâmbătă, în contextul în care unda de poluare provenind din accidentul din Ungaria a ajuns în apele fluviului, deşi specialiştii Apelor Române estimează că în sectorul românesc nu vor fi probleme *

Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Radu Roatiş Cheţan, a dispus ca, începând de sâmbătă, veterinarii şi specialiştii direcţiilor sanitare-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor din judeţele riverane Dunării să intre „în alertă maximă” în contextul ameninţării cu poluarea fluviului.

Judeţele în care veterinarii sunt „în alertă maximă” sunt Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Constanţa, Galaţi, Brăila şi Tulcea. Specialiştii de aici „monitorizează parametrii fizico-chimici ai apei”, în cadrul laboratoarelor direcţiilor judeţene. Preşedintele ANSVSA a dispus ca oamenii din teritoriu să monitorizeze permanent sănătatea peştilor, păsărilor şi animalelor din localităţile riverane Dunării.

Rezultatele acestei monitorizări vor fi comunicate la Direcţia de Monitorizare şi Supraveghere Sanitară Veterinară din cadrul ANSVSA, precum şi la prefectura fiecărui judeţ. Veterinarilor li se alătură, în misiunea lor, şi specialiştii Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Pe 4 octombrie, sute de metri cubi de noroi roşu toxic s-au deversat dintr-un rezervor fisurat al uzinei din Ajka, exploatată de grupul ungar MAL, poluând o suprafaţă de 40 de kilometri pătraţi şi distrugând ecosistemul râurilor Torna şi Marcal. Acesta a ajuns sub o formă diluată în Raba, afluentul direct al Dunării, apoi chiar în fluviu. Potrivit experţilor ungari, s-au deversat între 600.000 şi 700.000 de metri cubi de noroi roşu.

Citit 1341 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.