Directoratele „două mandate” continuă la Vama Galaţi

Directoratele „două mandate” continuă la Vama Galaţi
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

* Fiecare dintre ultimii trei directori, a mai fost cel puţin o dată şef *

Începând din 12 octombrie 2010, Petrică Munteanu (FOTO) a fost numit directorul Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Galaţi, funcţie pe care a mai deţinut-o în perioada iulie 2009 – mai 2010.

Noul şef al Vămii gălăţene s-a născut în 1970, la Tutova, în judeţul Vaslui, este căsătorit şi are doi copii. Profesia de bază este cea de economist, Petrică Munteanu absolvind în 1995 Facultatea de Ştiinţe Economice şi Juridice – Galaţi, specialitatea Marketing.

Cu un masterat în Administraţia Publică a Comunităţilor Locale, directorul DJAOV Galaţi este în momentul de faţă doctorand în cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, din Iaşi.

Începând din anul 2005, deţine diverse funcţii de conducere în domeniul economic, din iulie 2009 până în luna mai 2010 fiind director coordonator în cadrul Direcţiei Judeţene de Accize şi Operaţiuni Vamale Galaţi.

Din iunie 2004 până în august 2009, Petrică Munteanu este consilier judeţean la Consiliul Judeţean Galaţi (comisia de buget-finanţe, strategii, studii şi prognoza economico-socială).

Înaintea lui Petrică Munteanu, la conducerea Vămii gălăţene s-a aflat Niculai Muşat – şi el la al doilea mandat ca şef al instituţiei -, dânsul fiind precedat de Mihail Bucur (de asemenea, cu două mandate).

Citit 4477 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.