Corupţie la Electrica?

Corupţie la Electrica?
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* 3.000 de lei pentru un branşament ilegal * Inginer reţinut de Poliţie pentru 24 de ore

Inginer la Electrica, te branşez şi te taxez de-ţi merg fulgii. Aşa ar fi putut să sune reclama pentru „serviciile” unui angajat al unei societăţi comerciale specializată în furnizarea energiei electrice, spun oamenii legii.

Poliţiştii din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie Galaţi şi ofiţerii de la Investigarea Fraudelor au dovezi clare că individul pretindea bani de la mai multe persoane pentru a nu-şi desfăşura corespunzător atribuţiile de serviciu. 

Mai scump cu 1.600 de lei

Joi, 21 septembrie 2011, ofiţerii DGA, poliţiştii şi procurorii l-au prins în flagrant pe un lucrător al Electrica (Ş.G.), după ce acesta primise de la denunţătorul D.C. suma de 3.000 de lei, pentru o branşare la reţeaua de curent electric.

De fapt, denunţătorul gălăţean, vrând să-şi racordeze locuinţa la sistemul de electrificare, a apelat la serviciile unui inginer din cadrul societăţii de profil. Inginerul a condiţionat executarea lucrării de branşare de plata a 3.000 lei (valoarea lucrării fiind de 1.400 lei).

Luare de mită

Pentru diferenţa de bani – 1.600 de lei - , angajatul Electrica presta lucrări specifice care nu erau reflectate corespunzător în documentaţia tehnică. El propunea întocmirea devizelor pe sume mai mici decât costul real al lucrărilor efectuate, condiţionând în schimb efectuarea lucrărilor doar de către el.

În baza denunţului, ofiţerii DGA Galaţi în cooperare cu ofiţerii de la Investigare Fraude, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, au realizat prinderea în flagrant, angajatul fiind acum cercetat pentru luare de mită. Ieri, 22 septembrie, inginerul a fost reţinut pentru 24 ore, ulterior instanţa de judecată luând măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

Prezumţia de nevinovăţie

Contactat de „Viaţa liberă”, directorul Electrica Galaţi, Iulian Aramă, nu a dorit să comenteze: „Am aflat cu stupoare de acest caz. Nu avem nici un comentariu de făcut, aşteptăm decizia celor îndreptăţiţi să facă lumină în acest caz. Până la o eventuală decizie a organelor de anchetă, angajatul nostru rămâne pe post, beneficiind de prezumţia de nevinovăţie”.

Citit 2091 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.